Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cult-turism: Muzeul Fotbalului, București

Zoom Cult-turism: Muzeul Fotbalului, București

Între Noaptea Muzeelor de sîmbăta-duminica trecută și seara meciului de adio al Generației de Aur de sîmbăta asta, s-a potrivit să fie ziua vizitei la Muzeul Fotbalului. Un muzeu 100% privat, certificat de Ministerul Culturii, deschis de un an și jumătate (1 noiembrie 2022), în Centrul Vechi al Bucureștiului, într-o clădire proaspăt renovată, pe ale cărei cinci niveluri se desfășoară colecția particulară de obiecte cu valoare sentimentală și istorică a unuia dintre asociați. Fiecare item – echipamente cu autograf, trofee, bilete, fanioane, fulare, programe de meci, reviste sportive, insigne, ecusoane – spune o bucățică din povestea fascinantă a lumii fotbalului, rezumată în cîteva fraze, bilingv, română/engleză, în eticheta informativă alăturată.

În capătul holului în care-ai intrat din stradă, un Gică Popescu din carton colorat te invită să urci treptele spre primul etaj, în sala Romanian Room, dedicată exclusiv fotbalului românesc și echipei naționale. Central, o vitrină deosebită cu două corpuri în formă de 10 expune succint cariera lui Hagi: în 0, tricourile de la Steaua, Real Madrid și Brescia, în 1, cel de Națională, din celebrul meci de retragere al Galei Hagi, plus cel al lui Ianis de la partida cu Germania de la CE de tineret din Italia 2019. În lateral, dreapta, din casete bine iluminate, zîmbesc Culae Lupescu, Dobrin, Iordănescu sau Sameș, tricourile lor de titulari în meciuri internaționale deschizînd parada continuată de cele ale lui Dan Coe, Dorinel Munteanu, liderul selecțiilor all-time, Gabi Balint, Cămătaru, Gică Popescu, replica oficială a tricoului regretatului Daniel Prodan, cu autografele colegilor, sau ghetele lui Mutu și Chivu. Vizavi, în Experience Room, pereții sînt pavoazați cu alte tricouri importante, purtate de mari fotbaliști străini, unii dintre ei cîștigători de Balon de Aur: Figo, Ronaldo brazilianul, Stoicikov, Baresi, Maldini, Baggio, Maradona, Pelé. La fiecare cîteva minute, filmulețul de prezentare a muzeului, rulat în buclă pe ecranul instalației video prelungite pe stîlpi, creează senzația de spectator în tribună, o ambianță care dă fiori microbiștilor.

La al doilea etaj, în International Room, sînt ilustrate în principal performanțele jucătorilor români în competiții internaționale sau pe la cluburile străine pentru care au evoluat, vitrine speciale fiind alocate finalei Cupei Campionilor Europeni 1986 de la Sevilla și turneului final World Cup ’94 din SUA, momentele de apogeu ale fotbalului nostru la nivel de club și echipă națională. Machetele din LEGO a trei stadioane, Santiago Bernabeu, Camp Nou și Old Trafford, completează, inspirat, o istorie a Campionatelor Mondiale (începînd cu primul, cel din 1930, din Uruguay, pînă la cel mai recent, Mondialul din Qatar de acum doi ani), în mingi, replici veritabile sau oficiale, și cupe, copii fidele ale celei actuale și a fostei Jules Rimet, cîștigată de trei ori și definitiv de Brazilia.

Interactive Room e locul dominat de mingea imensă din ecrane pe care pot fi văzute imagini de la turneele finale de campionat mondial, unde sînt prezente și o cabină de comentator (în care oricine poate deveni, pentru cîteva minute și faze, noul Cristian Țopescu, primind la final, pe e-mail, înregistrarea de postat pe conturile personale de social media), un quiz de testat cunoștințele despre cariera lui Gică Popescu sau un joc vintage de fotbal de masă din anii ’60, Playstation-ul bunicilor noștri. Zona de entertainment se continuă la etajul 3, în Practice Room, sala de jocuri cu mese de fussbal, sub-soccer și mini-teren de antrenament Penalty corner, pe care poți exersa șuturi la poartă.

Vizita se încheie, sărind spațiul de evenimente private și conferințe de presă de la etajul 4, la parter, lîngă bar și bistrou, în fan shop-ul cu merchandising, articole promoționale, cu reclama muzeului, sau oficiale, de la cam toate cluburile românești importante ori ale Generației de Aur (printre ele, gama de mănuși de portar Helmut Duckadam), și collectibles, care, teoretic, își cresc valoarea în timp, ca investițiile în tablouri. Depinde de obiect, însă: de exemplu, cu doar 1.000 de lei, un colecționar poate achiziționa tricoul original de la Ajax Amsterdam purtat de Mitea. Foarte puțin, pînă a devenit din fotbalist vedetă de tabloide.

Singurul muzeu de acest fel din sud-estul Europei are mare succes, mai ales la turiștii străini ajunși la o bere prin Centrul Vechi. Ignorat complet de FRF-Burleanu, Muzeul Fotbalului și-a găsit niște parteneri speciali în membrii Generației de Aur, care participă periodic la diverse evenimente, sesiuni de meet and greet și acordat autografe. Deci, dacă ți-ai propus o vizită aici, nu-i exclus ca, la un moment dat, să iasă din poze lîngă tine Stelea, Ilie Dumitrescu sau Lăcătuș.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole
Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint