După destrămarea URSS din 1991, Ucraina a devenit al treilea teritoriu ca mărime desprins din fostul imperiu sovietic, după Rusia, desigur, și Kazahstan. Din cauza dimensiunilor sale și a modelului economic și industrial sovietic, Ucrainei i-a fost greu să se rupă cu adevărat de Rusia. Cu resurse miniere concentrate în est și cu o industrie grea legată de lanțul de producție al URSS, Ucraina a rămas dependentă de Moscova, dar asta n-a ajutat-o să-și salveze economia. Uzinele grele, producătoare de armament, au fost primele care au cedat, din lipsa comenzilor. Industria aeronautică, ce avea același cumpărător principal ca și în cazul armamentului, s-a prăbușit rapid. În foarte puțin timp, Ucraina e devenit exportatoare de materii prime și produse agricole și importatoare de orice altceva. Ca aproape în tot spațiul ex-sovietic, resursele au fost acaparate rapid de cei ce aveau să devină noii milionari ai țării, generând corupție la cel mai înalt nivel și o clasă politică controlată de către oligarhi.
Prima revoluție
În 2004, după 13 ani de la ruperea de URSS, Ucraina încă își căuta drumul spre democrație și economie de piață reală. După doi președinți sub care corupția s-a generalizat și care au jucat la două capete, când alături de Rusia, când alături de UE, opoziția politică din Ucraina, pro-occidentală, încerca din răsputeri să câștige alegerile prezidențiale programate pentru octombrie-noiembrie.
Candidatul opoziției era Viktor Iușcenko, în timp ce președintele încă în funcție la acea dată, Leonid Kucima, și l-ar fi dorit drept succesor pe Viktor Ianukovici. În septembrie 2004, Viktor Iușcenko a ajuns de urgență într-o clinică din Viena și a fost tratat pentru o boală necunoscută. S-au făcut acuzații că, de fapt, Iușcenko ar fi fost otrăvit de către tabăra adversă, care dorea să-l împiedice să câștige alegerile.
În această atmosferă încărcată au avut loc alegerile prezidențiale. Înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, anunțând că tabăra lui Ianukovici pregătește fraudarea alegerilor, Opoziția a organizat ample proteste, cel mai mare fiind cel din Piața Independenței din Kiev (celebrul Maidan).
În seara alegerilor, câștigate de Ianukovici conform versiunii oficiale, o organizație numită Inițiativa Democratică a adus primele acuzații de fraudă, afirmând că, în conformitate cu exit-poll-urile făcute chiar de către respectiva organizație, rezultatul alegerilor ar fi fost altul, favorabil lui Iușcenko. Diverse fraude au fost semnalate și de către observatorii străini, iar corectitudinea alegerilor a fost negată de mai multe organizații internaționale și de către unele state, printre care și SUA. Cât timp au durat tulburările politice, în regiunile din sudul și din estul Ucrainei, pro-ruse și apropiate de Ianukovici, au apărut mișcări care cereau federalizarea țării.
Criza a luat sfârșit când Curtea Supremă a Ucrainei a invalidat rezultatul alegerilor prezidențiale. Pe 26 decembrie a fost reluat turul al doilea al prezidențialelor, iar câștigător a fost Viktor Iușcenko. Alegerile au fost validate în ianuarie 2005, iar Iușcenko a devenit președinte pentru un prim mandat de cinci ani.
Un mandat ratat
În ciuda speranțelor puse în noul președinte și în aliații săi, președinția lui Iușcenko a fost departe de ceea ce se aștepta. Mai mult, au apărut destul de rapid tensiuni între președintele Iușcenko și premierul Iulia Timoșenko, o altă stea a revoluției portocalii. Iușcenko a dizolvat Parlamentul în 2007, fără a parcurge toți pașii constituționali necesari și, aparent, fără a avea argumentele legale necesare. Când în conflictul cu Parlamentul s-a implicat Curtea Constituțională, Iușcenko pur și simplu a schimbat, ilegal, trei membri ai Curții.
În 2008, Iușcenko a emis un nou decret de dizolvare a Parlamentului și a anunțat alegeri pentru decembrie. Acțiunea sa, însă, a fost suspendată de către Curtea Constituțională.
Relațiile dintre Iușcenko și fosta sa parteneră de alianță, Iulia Timoșenko, s-au deteriorat definitiv, Iușcenko aducându-i lui Timoșenko acuzații extrem de grave, mergând până la a spune că este omul Rusiei.
În toată această perioadă, Ucraina a susținut oficial un parcurs european, demarând discuții despre integrarea în UE și ruperea de Rusia. Despre NATO s-a vorbit mai puțin.
