Dacă vrei să pricepi ce se întîmplă cu presa de la noi de cînd a ajuns liberă, n-ar fi rău să citești cartea lui Patrick André de Hillerin. Dar dacă vrei să înțelegi cum de a ajuns ea, presa, în starea de azi, năpîrlită de prestigiu și cu tiraje care încap într-o roabă mică, atunci e musai să vezi ce scrie Patrick în acest volum despre creșterea și mai ales descreșterea ei catastrofală din ultimii ani. Despre bolile ei de tinerețe și despre suferințele cronice prin care trece azi. Despre condeierii și glăsuitorii care au sedus-o, profitînd de ea. Despre rîndașii cu două cărți de muncă, una la vedere și cealaltă la secret, care s-au cățărat pe spinarea ei ca să poată sări apoi în funcții la stat. Despre gorniștii de partid, care în timp ce făceau pe jurnaliștii independenți primeau indicații și stipendii de la boșii lor politici. Despre slugile de curte nouă care au devenit parlamentari, aici sau la Bruxelles, după un stagiu de țuțăreală în presă, urmînd rețeta verificată a lui Păunescu la curtea veche. Despre șantajiștii cu aplomb care au făcut avere din articole nepublicate. Și despre jurnaliștii care scriu „pe surse”, de obicei una singură, și aia neverificată, încît nu-i mai crede nimeni.
În cartea lui P.A.H. îi descoperi, unul cîte unul, și pe marii dușmani ai presei de la noi, cei care au făcut pe dracu-n patru ca să pună cu botul pe labe „cîinele de pază al democrației” sau ca să și-l facă docil animal de companie. Politicieni, servicii secrete, oameni de afaceri, moguli, adică toți cei care, pe față, nu mai puteau și nu mai pot de grija libertății presei, iar pe la spate voiau, vor și, din nenorocire, izbutesc să țină presa în lesă.
Nici intelectualii care-și uzează prestigiul pentru a cînta în corul Puterii, în grup sau la bucată, nu trec prin sita lui Patrick. Și ei lovesc în credibilitatea presei, a cărei independență o susțin, cu condiția ca independența asta să fie de partea lor. Iar dacă operațiunea se dovedește un fiasco – și cam de fiecare dată așa s-a întîmplat –, intelectualii Puterii, indiferent de culoarea ei, se plîng de lipsa de credibilitate a presei cu care au făcut imprudența să intre în contact neprotejat. Adică nu contează că tu, ditamai intelectualul, te-ai lăsat remorcat de nu știu cine de la putere, avînd și niscaiva lumești interese fiindcă ai intrat la ștanga Puterii. De vină e presa care te-a ademenit să-ți dezvălui idealurile politice. Dar cînd o ții gaia-mațu, și pe blog, și în declarații publice cu care, vrînd să te scoți, mai rău te afunzi, tot presa e de vină?
Dar cititorul nu e și el de vină pentru nenorocirile prin care trece presa? Nu din cauza lui s-a tabloidizat mass-media? Nu din cauza lui au scăzut tirajele presei quality? Spre deosebire de presarii care se plîng de calitatea tot mai scăzută a citorilor, Patrick își aduce aminte de făcătorii de ziare pentru care clientul lor era un bizon manevrabil și care îi vindeau tot soiul de porcării, crezînd că-i cunosc gusturile. Or, cînd cititorul s-a prins că ziarele cu pretenții voiau să-l țină aproape cu articole de tabloid, ori a preferat tabloidele cinstite, ori a rupt legătura cu chioșcurile de presă.
Cine-și închipuie, însă, că P.A.H. e un dezamăgit de meseria asta, încît vrea să dea cu ea de pămînt, se înșală. Așa că tinerii care vor să intre la Jurnalism îl pot citi fără să li se smintească încrederea în această, totuși, nobilă îndeletnicire. Patrick, de fapt, e îndrăgostit de gazetărie, și după acești 25 de ani în care presa a fost tratată ca o damă de consumație de peștii care au trimis-o la produs.
Patrick André de Hillerin, Dumnezeu are legitimație de presă, Editura Tandem Media, 2015.
Cum se poate comanda cartea din străinătate?
Incercati cu un mail la editura tandem Media.