Cum era să votez cu Ponta din cauza lui Mîndruță

Fiecare om e intoxicat în campania electorală în funcție de modul lui de viață. Dacă stai la țară, îți bat băieții în poartă cu găleata și uleiul, iar dacă stai pe Internet, ți se umple wall-ul de Facebook cu status-uri de-ale lui Lucian Mîndruță. Recunosc, e și vina mea, că îl aveam la prieteni. Dar l-am ținut acolo din masochism. Să mă înrăiesc singur în fața ecranului. Îmi dădeam palme și citeam cu voce tare status-urile lui.

Cum 90% din compatrioți sînt atît de proști încît nici nu pot mînca compot fără să-și scoată ochiul cu lingura, e clar că victoria lui Iohannis nu a fost făcută pe spatele oamenilor inteligenți. Sînt și ei acolo, dar pînă la 55% rămîn foarte mulți cărora le curge scuipat din gură. Toți ăștia, în campania electorală, odată ce au ales ei, pe motive simple, candidatul preferat, și-au căutat un om care să le spună ce vor să audă. Că au făcut alegerea corectă. Că sînt speciali fiindcă votează. Că prin asta salvează România și, de ce nu, Universul. Că ceilalți sînt dușmanii și motivul pentru care nu putem avea lucruri frumoase. Un fel de labă în cerc în care toți se felicită între ei pentru gîndirea beton, apoi radiază de mulțumiți ce sînt că poziția lor politică a fost validată. Și centrul acestei labe în cerc pe Internet a fost Lucian Mîndruță.

Mîndruță nu a fost un jurnalist în campanie. Nu a făcut informare. A făcut confirmare. Observații banale și facile despre ce se întîmplă, cu cîte un ”Bravo dacă gîndești așa!” ascuns pe ici, pe colo, ca să gîdile pe burtă votantul mediocru de dreapta. Un Tony Poptămaș al politicii. Care fată cugetări simple ca ”Nu-i lăsa pe alții să fure bla-bla pentru că doar tu ai puterea să bla-bla împreună!” și face filmulețe pentru redușii mintal care preferă să citească o frază lent, în 40 de secunde. Care se filmează cu telefonul și fîlfîie din gene la el, dîndu-și maximă importanță. Se vede cum s-a ridicat în mintea lui ideea că ar fi șeful Internetului. Mi-l și imaginez cum stă la tastatura lui mică, își îndreaptă spatele, pentru că șeful Internetului ar trebui să stea cu spatele drept, și dă cu fața de tastatură, născînd alt truism pe care proștii vor să-l audă pentru că-l știau deja și le place să audă ce știau deja.

Și de-aia aproape am votat cu Ponta. Ca să îi văd fața aia plină de harfe și figuri cum se dezumflă ca un balon. Dar vocea internă mi-a zis: ”Bă, cum să votezi cu Ponta, plm, gîndește plm înainte să zici asta”. Așa că n-am votat cu Ponta. Iar acum băiatul se simte erou național, doar pentru că a țipat în aceeași direcție cu lumea și cei mai proști s-au oprit la o mică labă în cerc, de încărcare reciprocă a ego-ului. Însă omul va fi învins de propriul hybris. La fel ca Icar, va zbura prea aproape de soare și va călca pe o coajă de banană. Serios, e genul de om care va fi înfrînt de o coajă de banană. Nu pare prea isteț.