Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum înțelege Tăriceanu cuvintele „trădare” și „recunoștință”

Zoom Cum înțelege Tăriceanu cuvintele „trădare” și „recunoștință”

Călin Popescu Tăriceanu a început ritualul de împerechere cu PNL. Șeful ALDE, partidul compus din liberalii pesediști care au rămas lîngă Ponta după spargerea USL, negociază cu Alina Gorghiu o alianță electorală pentru alegerile locale. Tratativele au demarat acum trei luni, iar Tăriceanu a ținut să le mascheze făcînd declarații de fidelitate PSD-ului. În timp ce social-democrații erau asigurați de statornicia ALDE, Tăriceanu făcea vizite pe ascuns lideriței PNL. Mai mult, ca să satisfacă insațiabila poftă de majorități a Alinei Gorghiu, Tăriceanu îl mai trimitea la întîlniri și pe Daniel Chițoiu, ca să transpire și el pe tema alipirii. Ideea de bază a acestei manevre e teama lui Tăriceanu că PSD i-ar putea trage de sub șezut scaunul de președinte al Senatului. Tăriceanu a primit acest scaun de la PSD, ca recompensă pentru contribuția adusă la slăbirea liberalilor, după ruperea USL. A fost, deci, un trofeu dobîndit în urma trădării, iar lui Tăriceanu i-a părut firesc ca prelungirea deținerii lui să fie făcută apelînd tot la trădare.

La vremea sărbătorilor de iarnă, cînd negocierile cu PNL erau la climax, Tăriceanu îl asigura pe Dragnea la telefon de loialitatea totală a ALDE. PNL are nevoie de ALDE pentru alegerile din Capitală. Candidatul Bușoi fiind incapabil să strîngă mai mult de 13%, a apărut ideea unei coaliții înaintea primului tur, coaliție care să doneze puiului de bufniță cele 20 de procente care-l despart de candidatul PSD, oricare ar fi el. Sub numele de cod „candidatul dreptei”, PNL vrea să adune în contul lui Bușoi cele 7 procente ale ALDE, cele 7 procente ale Mișcării Populare și cele 5-6 procente civile din zona neangajată politic.

Logodna secretă a PNL cu ALDE are însă un dușman. Klaus Iohannis nu-l suportă pe Tăriceanu, nici ca om și nici ca partid. Nu suportă, de fapt, ideea că mișcarea liberală, pe care el a ales s-o patroneze, e pîndită de fărîmițare. Adăugați la această ură prezidențială și mînia de partid a lui Dragnea cînd va afla că a fost trădat, și veți înțelege de ce Alina și Călin țin totul la secret. Dar… ups, pare-se că din clipa asta nu mai poate fi vorba de nici un secret. Of, milostivește-te, Doamne, de soarta robilor tăi Alina și Călin.



1 comentariu

  1. #1

    Scopul declarat ALDE este sa devina a 3 a forta politica din tara si cred ca ideea unei aliante cu PNL nu poate fi viabila, ALDE va candida singur la alegerile din acest an.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia