Cum l-am cunoscut pe Ion Iliescu

În viața mea a apărut din senin, la TVRL (Televiziunea Română Liberă), dar i-am reținut figura și numele abia după câteva apariții și cuvântări. Nu înțelegeam mare lucru din ce zicea, însă primele impresii au fost bune. Termenul de comparație era Ceaușescu. Singurul. Mai știam de Reagan și Gorbaciov, despre care mi s-a spus că erau mai buni, dar ăia erau străini și foarte departe de viețile noastre. Până la opt ani nu mai văzusem altceva. Mă încurajau și reacțiile părinților, cumva încântați de schimbare. Pentru mine, șocul era că Iliescu vorbea coerent și arăta mai bine decât Ceașcă, era mult mai tânăr. Nu purta nici costum. Până să devină oficial președinte, a umblat doar în flanele, jachete și cămăși, iar asta mi se părea cool. Când l-am auzit vorbind și limbi străine, m-a dat pe spate. Nici acolo nu aveam cu ce compara. Abia începusem franceza, la școală, de câteva luni, iar până la engleză mai aveam de așteptat un an jumate. Mult mai târziu aveam să descopăr cum le masacra.

Până în 1996 s-au întâmplat destule cât să nu-l mai halesc. Dimpotrivă, îl detestam, mai ales că, între timp, se treziseră și ai mei. La aproape cincisprezece ani, înțelegeam mai bine lucrurile. M-am bucurat când l-a bătut Constantinescu. În 2000, când am votat prima oară pentru președinte, m-am dus doar la primul tur. Nu aveam chef să-l votez doar de frică să nu iasă Vadim. În următorii patru ani, schimbat, neschimbat, Iliescu m-a agresat psihic cu fiecare apariție ponosită, cu fiecare discurs de lemn. Nu-l mai suportam, iar oamenii din jurul lui mă enervau în ultimul hal, mai ales Adrian Năstase.

La moartea lui Iliescu, mă gândesc doar la moștenirea lui. La securiștii pe care i-a binecuvântat să fure cu zece mâini până la niveluri inumane de îmbogățire. Și la copiii și nepoții lor, în mare parte afaceriștii și politicienii de mare succes, de ieri și de azi, care dau lecții de antreprenoriat și de patriotism. La sărăcia și la prostia care îmbrățișează nemilos țara. La suveraniștii, georgiștii și simioniștii, produse ale guvernării partidului creat și păstorit de el. Dumnezeu să facă ce vrea cu tine, nea Nelule! Nu mi-a părut bine de cunoștință.

M.T.