Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum mai stăm cu Logica

Zoom Cum mai stăm cu Logica

Prin 1985, scriitorii români nu se mai înghesuiau pe drumul Damascului. Marin Preda fusese ultimul dintre cei mari, cu cinci ani mai devreme, cînd publicase Cel mai iubit dintre pămînteni. Mai trecea pe-acolo Radu Cosașu, cu Supraviețuirile lui, acest ultim mohican al obsedantului deceniu, despre care părerile erau împărțite. Unii nu înțelegeau de ce nu-și punea, serios, cenușă în cap, ci o dădea pe umor cînd povestea ce scrisese în anii ’50, cînd era un utecist convins și-i denunța sub pseudonim pe burghezii din literatură. Alții nu mai puteau după el și-l proclamau mare nuvelist și postmodern cît cuprinde, dar cu regretul exprimat printre rînduri că nu scrie și el odată un roman, ca toți obsedantiștii adevărați. Cînd i-a apărut Logica, m-a fulgerat ipoteza că volumul ăsta era Armata de cavalerie a lui Cosașu, marea lui jertfă pe altarul romanului, fără să trădeze povestirea. Întregul era superb, iar părțile inubliabile.

Am citit cartea într-o noapte și a doua zi m-am dus s-o laud prin tîrg. Cui n-o citise îi spuneam să n-o rateze, iar celor care mi-o luaseră înainte le sugeram să-și deschidă cutia cu superlative. Formal, nici Logica nu semăna a roman, dar toate povestirile din care era alcătuită rotunjeau un roman cum nu mai citisem, iar zîmbetul lui Cosașu masca absolutismul celui care în '56, după Revoluția din Ungaria, le cerea tinerilor săi confrați să scrie despre adevărul integral, de-a fost dat afară din UTC și a fost trimis la munca de jos, să înțeleagă cum e cu adevărul. Zîmbetul lui Cosașu mai conținea, în paranteză, scepticismul celui care în '68 fusese invitat să se întoarcă în rîndurile partidului și refuzase. Același zîmbet cosășesc – cosașian sună pretențios! – îi ținea departe pe prietenii lui de coșmarurile recurente ale supraviețuitorului, în vreme ce scriitorul cu apucături burgheze, care devenise între timp Cosașu, îl scruta pe tînărul trecut prin multe care fusese, fără duioșie și fără, nici măcar, complicitate – aplicîndu-i rețeta adevărului integral, cu o necruțătoare logică, de negăsit la alți obsedantiști, care în timp ce dădeau în vileag ticăloșia vremurilor se făceau că uită de complicitatea lor, lașă sau interesată, cu ticăloșii. O logică funcțională și azi.

Radu Cosașu, Supraviețuirile 3. Logica, Ed. Polirom, 2013.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint