Cum ne-o fi norocul, gaspadin polcovnic: ori pe front, ori pe fereastră

Dacă, săptămîna trecută, rușii din  clădirea galbenă din piața Lubianka or fi trimis niscaiva iscoade la Iași, cînd a fost FILIT-ul, să verifice la fața locului ce-au aflat din rapoartele cîrtițelor de le au prin România despre ce-are în cap scriitorimea din România și despre cît le e de dragă cartea românilor, trebuie că a rămas FSB-ul cu gura căscată și s-o fi gîndit că risipește de pomană valuta forte pe vorbele spionilor. 

E scriitorimea împărțită pe bisericuțe care se ceartă ca chioarele, așa cum zic textele plătite cu dolari grei din trezoreria noastră de la Lubianka? Nu se confirmă, gaspadin polcovnic. Nemernicii își dau politicos bună-ziua și nu i-am văzut nici măcar să se vorbească pe la spate, cum se zice că le-ar fi obiceiul. Sînt vînduți pînă în gît americanilor, gaspadin. 

Dar poporul, poporul laudă Rossia? Cît am stat noi acolo, să ne scuze Excelența Voastră, n-am auzit. Și-am mers și pe jos, și cu tramvaiul, și-n Copou, și-n Tătărași, și-n cafenele, și prin cîrciumi; cu îngăduința dumneavoastră, mai trebuie lucrat la aspectul ăsta. Nu ne învăța pe noi, Afanasi, cum să ne facem treaba, că e criză de oameni pe front! Zi, mai bine, sînt scriitorii cu AUR-ul, cu femeia noastră de bază de la București? Nu sînt afurisiții, Luminăția Voastră; partea bună e că nici cu ceilalți n-ar prea fi. E rost de vreo anarhie, ceva? Anarhii de tractir, Luminăție, nimic bazat, nu-i știți pe românii ăștia cum sînt? Înjură de zici că pun de-o răzmeriță și p-ormă se duc acasă să-și vadă de treabă. Îl mai auzi pe cîte unul, scriitor, că zice de bine despre, mă iertați, Gorbaciov. Și să nu uit, mai pomenesc și titani de-ai noștri. Dar, dacă-mi îngăduiți, ce să faci pe front cu Cehov și cu Dostoievski, măcar și cu Tolstoi? Gorki, nimic, măcar cu Azilul ăla de noapte? Nimic, gaspadin, nimicuța; românii cu americanii, cu Borges, cu francezii… 

Afanasi, tu nu știi, că ești tînăr; cînd trăia papașa Stalin aveam oamenii noștri printre scriitori, în America, în Franța nu mai zic, și români cîți vrei. Cum să-l scoți din mausoleu, ca pe-un cîine, sărăcuțul? Și cine l-a scos, un rus de-al nostru, Afanasi? Măscăriciul ăla de Hrușciov l-a scos. Ucrainean, ce să-i ceri analfabetului? Noroc că dinspre partea cititului nici românii nu-s mai breji. Le place cartea cît untura de pește. Să mă scuzați, gaspadin – chit că ajung alături de eroii de pe front, aici, cum o vrea tătucul Vladimir Vladimirovici, însă citesc blestemații. Au întins și niște ditamai corturi, lîngă statuia lui Cuza ăla al lor, cum facem noi la nunți, la botezuri, și se înghesuie acolo să citească și să stea de vorbă cu scriitorimea și între ei, ca baptiștii și ca pocăiții. Ăia bătrîni, cîți mai sînt, Afanasi, și văduvele și impotenții! Dacă zice Luminăția Voastră… dar erau și tineri multicei, bașca ăi de toate vîrstele de se duc să se închine la sfînta aia a lor, făcătoare de minuni. Bine că mi-ai spus. O să trimitem oameni și colo, și dincolo! Se mai adună și prin școli, și la Universitate, tot ca să citească și să-și dea cu părerea… Nu te juca, Afanasi, cu vorbele și cu răbdarea noastră, că am importat coreeni ca să-i trimitem în Ucraina. Coreeni, Afanasi! Asta am văzut, asta vă spun, Luminăția Voastră. Și eu ce-i spun slăvitului, dacă mă întreabă de vreo operațiune specială și pe-acolo – să mai cugete? Cum ne-o fi norocul, gaspadin, ori pe front, ori pe fereastră.