Ce ţi-e şi cu prieteniile care se transformă în duşmănii pe viaţă! A fost o vreme în care Traian Băsescu, proaspăt preşedinte, şi Sorin Roşca Stănescu, încă director de ziar, puneau ţara la cale la Golden Blitz.. Apoi, din motive de Dinu Patriciu, s-au scîrbit unul de celălalt. Or mai fi fost şi alte pricini, numai de ei ştiute, de au ajuns la această duşmănie temeinică. S.R.S. l-a mai atacat pe preşedinte la frăţior, de i s-a pus pata lui Băsescu pe vorbele fratelui său. Dar chiar dacă cel vizat era el, nu fratele de la Constanţa, Băsescu s-a făcut că plouă. Cînd însă a zis Roşca Stănescu oarece despre niscai neştiute conturi prezidenţiale în străinătate şi despre nişte bani negri pentru alianţa D.A. s-a inflamat Băsescu. A dat mai întîi de ştire că-l dă-n judecată pe SRS şi-i cere daune de una sută lei, apoi a anunţat care-i pohta ce-o pohteşte: să-l vadă pe fostul său amic acolo unde-a stat şi „înalt prea sinucisul Adrian Năstase”.
Nu cred că-i sănătos să vorbeşti cu bucurie despre puşcăria altora, chiar şi ca preşedinte de ţară, fiindcă n-am auzit că puşcăriile vor fi desfiinţate în ziua în care îşi va termina Traian Băsescu mandatul la Cotroceni. Nu-i sănătos însă nici să acuzi, dacă n-ai probe, ceea ce lui Roşca Stănescu i s-a mai întîmplat şi pe vremea cînd se ţinea de toartă cu Băsescu, fără ca preşedintelui să-i fie jenă să se afişeze cu el. Şi reciproca e valabilă, apropo de vînzarea flotei şi de alte alea pentru care S.R.S. s-a scandalizat cu întîrziere, potrivit principiilor autohtone că Adevărul mi-e prieten dacă nu le cauzează prietenilor mei! şi că Duşmanii mei sigur sînt vinovaţi de ceva! Cum nu există nici o maximă referitoare la prietenii care ţi-au devenit duşmani, asta dacă nu luăm în calcul subtextul cunoscutei vorbuliţe Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur! am putea recurge la următoarea soluţie de lucru: Adevărul mi-e prieten dacă nu le cauzează prietenilor mei care nu mi-au devenit duşmani, fiindcă ăştia din urmă sigur sînt vinovaţi de ceva!
