Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum să fii turist român în România

Zoom Cum să fii turist român în România

Ai vrea să vizitezi frumusețile patriei, dar nu știi dacă ești pregătit? Auzi glasul mării, vuietul pădurii sau susurul pîraielor, dar nu știi cum să le răspunzi? Ești intrigat de ce tot vin turiștii străini să ne viziteze în loc să stea la ei în țară și să-și vadă de treburi? E timpul să pleci în excursie.

1) Parchează cît mai aproape de ce vrei să vizitezi – Turismul adevărat nu se face cu piciorul, turismul se face cu mașina. De aia se cheamă mașina “autoturism”. Dacă mergi să vezi o peșteră, oprește-te cînd simți că pică mașina. Dacă mergi la mare, las-o la prima geamandură. Dacă vrei să vezi ursul maro, las-o pe avarie într-o scorbură și aruncă-i cheile unui bursuc să ți-o parcheze el. Orice ai face, ai grijă să blochezi cît mai mult spațiu, preferabil pe tot, și să-ți faci simțită prezența incomodînd pe toată lumea cu tigaia ta vopsită.

2) Fă zgomot, fă gunoi, pune mîna pe tot ce prinzi și lasă-ți copiii să alerge de jur împrejur ca o adunătură de barbari într-o mănăstire de maici – Dar, cel mai important, plînge-te cît de căcat e totul în jur. Uită-te cît e de căcat piatra asta. Uită-te aici ce zonă de căcat. Uite ce magazin cu suveniruri de căcat. Ce de căcat e că n-ai unde să stai jos și să mănînci un mic și-o bere. Uite ce gherțoi de căcat în șlapi, maieu și cu o lupoaică tatuată pe antebraț lîngă Eminesce. A, stai, aia e o oglindă. Nimic nu-ți convine în țara asta de căcat, pentru că tu ești un explorator rafinat care a călătorit tocmai pînă în îndepărtata Bulgarie. Probabil ai dreptate, și asta e de căcat.

3) Fă poze – Multe poze. Preferabil cu blițul de la telefon pornit. Pentru că, oricît ar fi de căcat un loc, hoardele tale de fani, prieteni și ucenici merită să știe ce turist profesionist ești tu și ce bine îți trăiești viața. Oprește-te din metru în metru și pozează-ți mecla în toată splendoarea ei. La fiecare cinci metri fă un live pe Facebook, aranjează-te în potecă juma’ de oră ca să faci poza perfectă, blocînd traficul, ambulanțele în misiune și berzele în migrație. Ca să fii sigur că pozele tale au ajuns unde trebuie, sună personal fiecare destinatar în parte și amintește-le cu voce tare, să te audă toată lumea, unde ești, cu cine ești, ce faci și ce urmează să faci. Nu-i uita nici pe “nășicul” și nici pe “fini”, pentru că un om care face turism fără nășici și fini e mult mai gol pe interior.

2.320 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #2

    Ati uitat ceva foarte important ! Daca n-ai o prasuta linga tine, d’aia cu niste tite mari de tot care atrage privirile tuturor „turistilor” si cu niste buci care confirma ideea de turism…Ai de pierdut…ca turist facind „autoturism”…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta