E perioada în care în birourile din toată România se organizează Secret Santa și ai emoții că n-o să-ți poți ascunde dezamăgirea la vederea unui nou cadou neinspirat? Vrei să accepți cana în viața ta, dar nu vrei să te dai de gol în fața colegilor că ai un gol existențial în tine? Ți-e teamă că o să faci o scenă care va fi ținută minte pe veci în analele firmei? Tot ce trebuie să faci este să urmezi acești trei pași simpli.
1) Pregătește-te mental înainte să primești cadoul de Secret Santa – O să fie o cană cu mesaj cvasi-amuzant. Să fim serioși, ce altceva ar putea să fie decît o cană cu mesaj cvasi-amuzant? Asta ai primit și anul trecut. Asta și niște șosete e tot ce-a primit cineva vreodată la Secret Santa. N-o să se întîmple nimic miraculos și n-o să primești o mașină de Secret Santa, pentru că Secret Santa nu sînt Secret Mama și Secret Tata. Secret Santa e probabil colega ta Diana, care n-o să se apuce să-ți cumpere o excursie exotică în Maldive și nici noul iPhone 11. O să-ți cumpere o cană de cafea pe care scrie „Din cana asta bea doar Șefu’!” sau „Sînt căsătorit și practic sexul anual”.
2) În timp ce despachetezi cana primită cadou de la Secret Santa, prefă-te entuziasmat și modulează-ți vocea ca să nu pari suicidal – Ajută foarte mult dacă cu o oră înainte te-ai uitat la clipuri cu cățeluși și pisicuțe pe Internet. „Cum? O cană de cafea cu mesaj amuzant, doar pentru mine?” Aici e momentul în care poți foarte lejer să-ți ascunzi lacrimile de dezamăgire și să le faci să pară lacrimi de bucurie. „E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Nu trebuia, Secret Santa!” Pentru efectul artistic, cel mai bine este să accentuezi partea cu „Nu trebuia!”, „Chiar nu trebuia!”.
3) Pune-ți cana primită de Secret Santa alături de celelalte căni primite de Secret Santa și uită-te la ele oftînd ușor – Apoi ridică-te și plimbă-te prin birou ca să faci mișto de celelalte căni cu mesaje cvasi-amuzante pe care le-au primit de la Secret Santa colegii tăi. „Rataților! Ați primit căni de cafea cu mesaje cvasi-amuzante mult inferioare cănii mele de cafea cu mesaj cvasi-amuzant. Moșul nu vă place, pentru că Moșul mă place doar pe mine!”