În primăvara asta apele mari ale Dunării au reușit, în Deltă, să amestece malurile cu ghiolurile și să sară subțirel peste diguri, acolo unde, în loc să lase peștii și păsările să întregească Biosfera, agricultura la mișto ține balta în sărătură uscată de dragul subvențiilor cu parandărăt.
Pe Brațul Sf. Gheorghe, starea de amestec cu un deget sub cota de inundații capătă adevărate conotații cultural-religioase, așa cum s-a întâmplat în acest week-end de Florii. La Bălteni – de Jos și de Sus – se desfășoară un crâmpei de viață insolit, acolo unde terenurile joase obișnuiau primăvara să ia mlaștină din infiltrații, pe sub dig. Băieți iuți de minte din aceste sate au înțeles, tot privind cum vin apele mari, că renaturarea, dacă nu o fac autoritățile, trebuie să o facă poporul. Așa că au săpat sub clar de lună în digul asaltat de ape un șanț nu mai mare de lățimea unui hârleț. Restul l-au făcut cotele ridicate și valurile uriașe ale catamaranului oceanic care asigură legătura între Tulcea și Sf. Gheorghe. Deloc ecologist, gestul lor transformă bălțile de inundații cu pricina în adevărate capcane pentru peștii care vin instinctiv aici, ca fraierii, ar zice cei ce administrează Rezervația, pentru a-și depune icrele. Dincolo de diguri nu se află creuzetul în care se va naște bogăția piscicolă de mâine a Dunării, ci locul în care se vor umple azi plasele băltenenilor în plină prohibiție, la care se adaugă și ceva scule ale veneticilor beștepeneni, și chiar murighioleni. Tonele de crapi reproducători și de carași sunt doar partea văzută a aisbergului băgat la sacoșă de aceștia. Pe lângă ei sunt peștii mărunți și icrele de rigoare, care chiar dacă nu au valoare culinară deosebită, devin rapid haleală pentru porcii, câinii și păsările din gospodăriile Rezervației. Floriile, în această conjunctură, fac să se împletească braconajul cu ortodoxia și grătarul cu postul, într-o stare mioritică de grație posibilă doar prin dezlegarea la pește. Locuitorii de aici, simpli în trăire, au nevoie pentru această sărbătoare doar de un grătar. Malul e verde pentru că l-a curățat Dunărea de pet-urile și de mizeria lăsată la Floriile de anul trecut. Lemnul îl produc sălciile, iar peștele, ca să fie dezlegare ca lumea, cu marfă proaspătă și moca, se scoate din miezul prohibiției, la botul calului, că d-aia e România țară blagoslovită. Ritualul de Florii este cam așa: o parte dintre petrecăreți aranjează cu gesturi măsurate pătura pe iarba verde, cu tot cu farfurii, mujdei și pahare din dotare. Ceilalți, mânați de rânduielile Postului, se duc ori să scoată din baltă peștele în regim propriu, ori să-l cumpere de la vecinii conduși de spiritul laic al comerțului la negru cu pește braconat en-gros. Și să nu credeți că autoritățile dorm. Nu. Ele se gândesc deja că, dacă în anii următori Bursa de Pește de la Tulcea va rămâne pustie, ea poate fi transformată într-un loc de pelerinaj în Postul Paștelui destinat credincioșilor deltaici care vin aici să se roage pentru un baboi, doi. Ce-ar mai fi grătarul și maneaua dată la maximum în Logan-ul cu portierele deschise fără dezlegarea la pește?
Publicat în Cațavencii, nr. 17(95) 2013
