Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cuvântul care se retrage

Zoom Cuvântul care se retrage

În 1990, Vartan Arachelian avea, la TVR-L, o emisiune de interviuri numită Cuvântul care zidește. Mircea Toma a transformat acest titlu în „Cuvântul care demolează“, în Cațavencu, o rubrică de comentarii despre presă. De opt ani, rubrica se cheamă “Revista breslei”, dar, indiferent de nume, este una dintre cele mai vechi rubrici din revista asta. „Cuvântul care…“ (făcea în fiecare număr altceva) a fost un câmp de bătălie internă, fiind una dintre puținele rubrici din Academia Cațavencu unde nu se semna cu pseudonim. Ședințele de sumar de joi începeau, de obicei, cu afirmația câte unui oportunist care anunța din start: „Fac eu «Cuvântul»“. Urmau certuri, timp de 15 minute minimum, în care preopinenții pitchuiau, practic, rubrica. Unul voia să scrie despre ultima aberație a lui Cristoiu, altul avea ceva cu CTP și tot așa. Câștiga, mereu, cea mai bună propunere, cea mai suculentă victimă. Este o rubrică grea, care ne-a adus multiple neplăceri și nu ne-a ajutat, niciodată, să ne facem prieteni în presă. Dar nouă ne-a plăcut, mereu. Este cel mai bun mijloc pentru a demonetiza pușculițe umflate cu pompa, pentru a trage în jos măști despre care noi știm, dar cititorii noștri află mai greu.

Sunt 29 de ani de când această rubrică există. 29 de ani în care n-am iertat pe nimeni, nici unul dintre noi. Sunt puțini oameni din redacție care să nu-și fi încercat condeiul aici, puțini oameni din istoria revistei care să nu-și fi făcut unul sau mai mulți dușmani prin intermediul acestei rubrici.

În ultimii opt ani am împărțit rubrica asta doar cu Mihai Radu. Suntem puțini și am ajuns să ne calculăm resursele. Eu, însă, am obosit. Mihai, mai tânăr cu câțiva ani, poate mai are nervi. Ai mei sunt din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai întinși.

Nu mai vreau să scriu despre presă, pentru că nu prea mai am despre ce să scriu. Începe să devină, încet-încet, un non-subiect. Pentru că avem non-presă. Valize misterioase răsar pe câmpuri prin Teleorman, dovedind nimic. Dar procurorii se bucură că informațiile dobândite de ei ilegal văd, totuși, lumina zilei. Dovedind nimic.

Un producător de armament își face reclamă inutilă pe un site al noilor elite. Carlyle Group își promovează, pe bani, nemarcat, interesele în exploatarea petrolului și a gazelor din Marea Neagră. Iar autorii acestor măgării sunt venerați drept singurii jurnaliști valabili ai acestei țări.

Despre ce aș mai putea să scriu?

Un site de la care ia lumină noua generație este finanțat de către aripa oengistă a CDU/PPE. Pe față. Dar, hei, ăia sunt oamenii buni din presă. Ei sunt imparțialii. Hai să mori tu…

Când am început să scriu în presă, acum 29 de ani, credeam că pot să schimb lumea, să mut munții din loc. Sigur, realitatea e mai crudă. N-am făcut nici una, nici alta. Dar încă nu m-am decis să renunț la intenție.

Doar că nu mai vreau să scriu despre presă. Nu mai pot. În lumea în care o memă subțire face carieră, iar un articol de informații este trecut cu vederea, ignorat, nu cred că mai are rost să scrii despre media. În țara în care un șpăgar fără audiență devine cap de listă și „săgeată“ a unui partid, chiar nu mai ai de ce să te ocupi de presă. E inutil.

Post iucundam, iuventutem / Post molestam, senectutem / Nos habebit humus.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    A, nu , nu va lasati dus de pe metereze de ploaia asta bacoviana. Resetati-va cu o cinzeaca buna de palinca. Nu- i lasati sa izbandeasca. Dumneavoastra va trageti seva din bucuria cititorilor pe care ii aveti, ei, din ” bube, mucegaiuri si noroi”.

  2. #2

    Patrick, avem vârste apropiate și de aceea îmi permit să mă adresez direct.
    Orice alegere personală trebuie respectată că atare, nimic de spus în această privință.
    Citesc această revistă de la începuturile ei (eram student, idealist la rândul meu), am chiar colecționat o buna bucată de vreme revista, săptămână de săptămână și printr-o împrejurare stupidă am pierdut această colecție pe care o prețuiam. Dar vă citesc fără întrerupere de la începuturi.
    Ești unul dintre cei mai valoroși jurnaliști de investigație pe care încă îi mai avem și îți mulțumesc pentru fiecare dezvăluire pe care o regăsesc sub semnătura ta, care pentru mine – și sunt convins că nu sunt singurul – a devenit garanția jurnalismului de calitate.
    Te voi urmări în continuare, chiar dacă sunt momente în care opiniile noastre nu converg pe deplin.
    Faptul că nu te vei mai ocupă de rubrica de presă, pentru că ai arătat de atâtea ori că s-au subțiat atât de mult încât nu prea se mai poate numi așa, e o opțiune pe care o comunici și o respect.
    Sunt convins însă că vei continua să demaști mașinațiuni, impostură și chiar manevre grosolane dar ajunse sub preș (din prostie și/sau interes), cum a fost în cazul cocainei “pe valuri”.
    Mulțumesc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]