Dă-i, Doamne, securistului trădarea cea de pe urmă

Cunosc un fiu de nomenclaturist de rang foarte înalt de pe vremea lui Ceaușescu. A copilărit în cartierul Primăverii împreună cu odraslele comuniste ale stăpânilor României de atunci, astăzi este multimilionar, capitalist feroce. Nimic nou până aici, pentru că asta este baza protipendadei financiare a României de astăzi, el este ceea ce numim generic, în mileniul trei, „securistul“, chiar dacă nu a fost ofițer al Securității, poate nici măcar colaborator.

În această categorie intră – evident – și securiștii adevărați, câți mai trăiesc, dintre cei ce aveau 40-50 de ani la împușcarea lui Ceaușescu, și mai ales cei care erau la început de carieră în 1989, tineri ofițeri ai temutei Securități. Adăugați la această categorie de tineri ai viitorului comunist întrerupt brusc în 1989 și CI-iștii din Armată, securiștii acoperiți – băieți și fete din Comerțul Exterior, fantomaticii lucrători ai DIE și din aparatul Ministerului de Externe al fostului regim comunist. Puterea de persuasiune ai acestei specii distincte de Homo mioriticus a stat, încă de la înscăunarea revoluționarului Iliescu la Cotroceni, în colaboratorii și informatorii Securității. Români ticăloși sau doar români forțați de împrejurări să-și dea în gât colegii, frații, părinții, prietenii, copiii. O masă aparent amorfă de dosare arhivate la CNSAS, folosite de stăpânii post-comuniști ai țării pentru a-i controla, șantaja la nevoie și disemina pe acești turnători în mecanismele democrației prin partide, administrații, posturi de conducere din instituții, Parlament, masonerie, guverne. Rolul acestora a fost și este de a crea masa critică, baza piramidei în vârful căreia se află cei precum fiul de nomenclaturist ceaușist despre care vă ziceam la începutul acestor rânduri. Ca să nu o mai lungim, „securiștii“ sunt aristocrația de astăzi, stăpânii României, care conduc poporul prin interpuși sau direct, prin urmași.

Omul ăsta, fiul de nomenclaturist, posesor al unei averi amețitoare, a avut o cădere nervoasă după ce „suveraniștii“ au pierdut alegerile în fața lui Nicușor Dan. Asemenea lui, întreaga castă a securiștilor a intrat în depresie nervoasă după aceste alegeri și apare astfel o întrebare legitimă: cum este posibil ca deținători ai unei bune părți din capitalul autohton să dorească naționalizări, ruperea de Europa, dictatură, plonjarea în mașina rusească de tocat popoare, întoarcerea la național-comunism? Să înțelegem totuși esența securistului din perioada comunistă, în care acesta avea putere de viață și de moarte asupra românilor de rând. Oriunde s-ar fi aflat securistul, interacționând cu cetățeni obișnuiți, el știa că avea puterea de a-i trimite în beciurile Securității, avea pârghiile necesare pentru a le distruge cariera profesională, îi putea muta disciplinar cu serviciul la marginea hărții, îi putea da afară din facultate. Într-un cuvânt – le putea face rău. Și chiar dacă securistul ceaușist era reținut în a-și manifesta puterea absolută împotriva cetățeanului de rând dacă nu avea motive întemeiate pentru a-l strivi, mecanismele sale cognitive erau unse de gândul că, la o adică, își putea folosi relațiile și funcția pentru a-i distruge pe cei din jur. Securistul din era comunistă era un semizeu.

O Dacie berlină neagră, cu număr special din trei cifre, o vilă naționalizată de la burghezi, situată central, în care stăteau cu chirie simbolică, până la sfârșitul termic al Universului, el și urmașii lui, uși deschise oriunde, statut social preferențial și un salariu bun. Cam ăsta era statutul financiar care îl deosebea de cetățeanul supus. Securistul de pe vremea lui Ceaușescu era un român superior în raport cu ceilalți români, dar nu avea avere, ăsta e adevărul. Când pulimea îngheța în case iarna, stătea la coadă pentru gheare de pasăre și avea cartelă la pâine și benzină, el avea tot ce își dorea, asemenea politrucilor nomenclaturiști. Iar aici am ajuns la un detaliu esențial: chiar dacă securistul și secretarul de partid erau în aceeași oală a puterii absolute, Securitatea era subordonată Partidului. Dacă ar fi să descriem Revoluția română din 1989 cât mai simplu posibil, putem spune că a fost un eveniment prin care dominația în stat a fost răsturantă, Partidul devenind subordonat Securității. Astfel, securistul a putut să acumuleze averea care îi fusese interzisă de dogma marxistă, iar securistul nostru generic, lepădându-și pielea de semizeu, a început să se îmbrace de la Versace. A dat Dacia neagră pe un Ferrari roșu, nevasta proletară, cu origini sănătoase, a schimbat-o cu o damă de companie tunată. Dincolo însă de bunăstarea personală, securiștii generici au reușit să captureze capitalul autohton generator de structuri economice, politicul și presa. Pentru ei, apartenența la UE și NATO a fost o conjunctură prin care statutul de castă conducătoare a fost cimentat și legitimat. Până la un punct.

Securitatea este o istorie a trădării. În primii ani ai comunismului, în perioada ’50-’60,  Securitatea a trădat poporul român, slujind ocupantul sovietic. A ucis elitele în pușcării precum cea de la Sighet, de la Pitești, la Canal, Periprava sau Poarta Albă, a împușcat țăranii care au refuzat colectivizarea, i-a torturat pe creștinii care nu se lepădau de Dumnezeu pentru a-i jura credința lui Stalin. Apoi Securitatea i-a trădat pe ruși, pentru a slugări naționalismul lui Ceaușescu, cu tot ce a însemnat delirul cultului personalității, a fost brațul înarmat al Partidului Comunist care a dărâmat biserici, a înfometat națiunea și a eliminat orice formă de gândire critică sau gest ostil la adresa dictaturii. Și, ca să nu se dezică de menirea ei, Securitatea l-a trădat pe Ceaușescu, ducându-l în fața plutonului de execuție, pentru a trăda la pachet poporul român, confiscând revolta anticomunistă și instalându-se la conducerea României post-ceaușiste. Casta securiștilor generici a croit tiparul democrației parlamentare pe care am experimentat-o în toți acești ani, sub semnul alternării la putere „ei cu ai lor“ pentru a devaliza țara în formă continuă în numele democrației. Așa au ajuns la limitele acestui sistem, indiciul fiind alianța „dreptei“ cu „stânga“ și anihilarea Opoziției. Așa s-a trecut de la mimarea alternării la putere la „rotativa guvernamentală“, iar capătul de drum este evident prin osmoza politică cu clanurile interlope, capabile să influențeze alegeri. E cam timpul ca securiștii să mai trădeze încă o dată, pentru a scăpa de propriul eșec.

Iată cum ajungem la personajul principal al acestui articol, fiul de nomenclaturist comunist, centaur multimilionar care a pariat pe „resetarea“ României, ostilitatea față de NATO și UE, orientarea către Rusia și revenirea la autocrație. Știți de ce? Pentru că și-a dat seama că, în conjunctura geopolitică actuală, între MAGA lui Trump și expansionismul lui Putin, milioanele de euro pot coexista cu recăpătarea posturii de semizeu, de securist bogat care are și putere de viață și de moarte asupra pulimii, putere care – să recunoaștem – i-a cam lipsit. Adică securistul a visat că devine oligarh de rit rusesc. Pentru asta, frații lui securiști au scos de la naftalină un guru al comunismului ezoteric, tot securist de-al lor, au încercat cu un ultras care s-a oferit să fie gazdă de guru, însă nici așa nu le-a mers. Au trecut de la combaterea identității naționale, de dragul stalinismului, la naționalism schizoid, au dărâmat biserici și au preluat apoi delirul mistic al ortodoxiei panslaviste, au trecut de la internaționalismul comunist la suveranism și izolationism. Ei, securiștii care urau organic America, au devenit adepții lui Trump, de dragul lui Putin. Pentru că „securistul“ nu poate fi deslușit decât ca existența duală – tatăl și fiul. Tatăl care aresta preoți și îi eutanasia la Periprava în secolul trecut, fiul care trimite astăzi oamenii la miting cu cruci și icoane înfășurate în tricolor. Dar ce este mai scârbos la acești securiști, care sunt esența Sistemului, este că asmut fraierii chiar împotriva Sistemului, semn că recunosc falimentul construcției politice cu care și-au alimentat gloria financiară și se pregătesc să părăseasca corabia democrației. „Comunismul știm cum a fost. Dar ce vor globaliștii să ne pună în farfurie nu știe nimeni cum va fi“, zicea fiert, după alegeri, securistul nostru, fiu bogat de nomenclaturist comunist, după ce peste cinci milioane de voturi i-au spulberat, cel puțin temporar, visul restaurației. Așa că tatăl și fiul mai au de așteptat pentru a înfăptui treimea cu autarhicul duh putinist de la Răsărit, pogorârea unui Mesia geto-dac în Grădina Maicii Domnului fiind încurcată de dronele ucrainenilor și de instabilitatea emoțională a mărețului Donald.