Orice s-ar zice, președintele are cîteodată un umor dement. De pildă, ieri pe la prînz m-a chemat în birou la dînsul și, privindu-mă așa, șăgalnic, dintr-o parte, cum numai el știe, m-a întrebat: „Nutzi dragă, tu știi de cînd nu mai beau?“. „Nu, domnule președinte. De cînd?“ „De azi-dimineață. Hai noroc! Hă, hă, hă!“ Și-am ciocnit.
Dacă premierul chinez ar veni săptămînal în vizită în România și-ar da o raită prin țară, în cinci ani de zile n-am mai avea drumuri, ci numai autostrăzi.
Am fost și eu la Tîrgul de carte de la Romexpo și m-am întîlnit la un stand cu Ion Iliescu. Al dracului, m-a recunoscut imediat: „Măi, dragă Nutzi, da’ ce bine te ții! Arăți formidabil! Cum stai cu prostata?“. „Nu ca dumneavoastră, domnule președinte“, am zis eu. „Nu v-ați schimbat deloc de cînd le-ați mulțumit minerilor tot aici, la Romexpo. Lansați ceva?“ „Nu mai lansez, că știi și tu, e greu să scrii cu prostata asta nenorocită. Am venit să-l cumpăr pe Mișa.“ „Pe cine?“ „Pe Mișa, moi drug. Mișa Gorbaciov. I s-au tradus niște amintiri și vreau să văd dacă scrie ceva de mine. Pe la Cotroceni ce mai e? Toaleta aia de pe palierul doi tot…?“ „Tot așa, domnule președinte. Mereu se-nfundă.“ „Ei, n-ai ce-i face“, a oftat dînsul. „Așa construiau pe vremuri monarhiștii. Nu știau ce-i aia o scurgere corectă. Te las, dragă Nutzi. Mă duc pînă la Elias. Și fii cu ochi pe prostată.“
(va urma)
