Și totuși, ce o fi cu România și cu parcurile? Cândva în istoria noastră recentă ni s-a spus că am fi Grădina Maicii Domnului. E posibil ca de acolo să ni se tragă și pasiunea asta pentru parcuri, devenită între timp obsesie în toată regula. Dar este de asemenea clar că nu prea le avem cu parcurile. Suntem ca omul ăla care se lasă la un moment dat convins că e necesar să se spele pe dinți, dar pentru că nu îi vine natural, el mănâncă pasta de dinți și se spală doar pe dinții din față: e clar, nu știm ce să facem. Nu suntem în elementul nostru și așa se ajunge la situații cum este cea de la Curtea de Argeș, unde un parc frumos și mai ales scump a devenit între timp un fel de situație nedorită.
Pentru cine nu știe, Curtea de Argeș este oraș regal. Din punct de vedere istoric, localitatea reprezintă un reper foarte important și, dacă tot am lăsat-o și noi jos cu regalitatea, ai fi zis că putem face din micuțul orășel măcar un obiectiv turistic interesant. Da’ de unde…
Ca să înceapă treaba asta cu turismul așa cum începem noi, la Curtea de Argeș s-a pus de un parc mare-mare, cu un preț mare-mare, de aproximativ 350.000 de euro. Nu zicem, să fie, că e bine să ai parcuri. Evident, nu e ăsta primul pas recomandabil când te apucă turismul, mai ales că, știm, nu auzi foarte des propoziția „Of, abia aștept să ajung în orașul X și să îi văd parcul ăla mișto”. Că, deh, nu toți suntem New York. Revenind însă, parcul de la Curtea de Argeș a cam dat-o-n bălării, la propriu. În doar trei ani, zona a redevenit sălbatică. Ce să-i faci, i s-or fi terminat parcului banii și a revenit la natură. E plin de buruieni, băncile sunt vai și-amar, iar mesele de șah sau de table sunt bune de împachetat și aruncat. Dar dacă ne gândim că principalul finanțator al investiției a fost Ministerul Mediului, parcă nici nu e așa rău: până la urmă, zona se întoarce la origini.
