„Dragă Nutzi – mi-a spus azi-noapte Șăfu’, uitîndu-se la mine galeş, aşa cum se uita la mîndreţea noastră de flotă –, tu ai observat că, cu cît ai mai multe înfrîngeri, cu atît îţi creşte senzualitatea?“ „N-am observat, domnule preşedinte – am răspuns –, că eu am avut numai victorii.“ „Cum, dragă?! N-ai fost înfrîntă niciodată?“ „Ba, să nu-l mînii pe Dumnezeu, am fost înfrîntă o dată, la bacalaureat, la matematică. Mi-a căzut curba lui Gauss şi n-am ştiut cum s-o iau.“ „Și nu ţi-a crescut senzualitatea?“ „N-a apucat să-mi crească, domnule preşedinte, că m-a meditat toată vara aia un student la matematică din Săveni, Botoşani, aşa că în sesiunea din toamnă luam curba aia cu ochii închişi.“
► În anumite momente de tandreţe, de obicei după desemnarea unui premier, îmi permit să-i adresez Șăfului întrebări, aşa, mai intime. De pildă, săptămîna trecută l-am întrebat: „Domnule preşedinte, de ce ţineţi uneori la UE capul aşa, mai într-o parte?“ „Hă, hă, hă! – a făcut Șăfu’. Nutzi, tu-l mai ţii minte pe un actor, unu’ David Niven?“ „Parcă-mi aduc aminte. De ce?“ „David Niven ăsta juca într-un film, The Brain, rolul unui escroc genial, care avea un creier imens. Și cînd escrocul începea să se gîndească la o nouă lovitură, creierul, intrînd în funcţiune, îi muta capul într-o parte. Ai înţeles?“ „Da’ Barroso, care nu poţi să zici că-i prost, ţine capul drept“ – am zis eu. „În public, Nutzi, în public. Da’ ia să-l vezi în intimitate, cînd gîndeşte! Te şi sperii cînd îl vezi, zici că doarme.“
► Acuma, că tot a trecut sfîrşitul lumii, i-am luat Șăfului o trusă de supravieţuire pînă-n 2014.
(va urma)
Publicat în Caţavencii, nr. 51, 27 decembrie 2012
