Cum a fost la Bookfest, cum stăm în general cu cartea și mai ales cu cititorii, despre Gloria Veselia și Ursulețul Cipi, dar și despre resovietizarea Uniunii Scriitorilor am vorbit, după Tîrg, cu poetul Dan Mircea Cipariu.
Cristian Teodorescu: Mai ții minte cîte aiureli s-au spus și scris despre prima ediție a tîrgului de carte făcut de Mihai Oroveanu la Teatrul Național?
Dan Mircea Cipariu: Chiar am scris despre prima ediție a Bookarest din 1992, organizată de Fundația Artexpo la Galeriile 3/4 ale Teatrului Naţional. Mihai Oroveanu, cu umorul lui fin, și-a dat seama ca nimeni altul că a lucra cu scriitorii, cu editorii, cu traducătorii e o altfel de jonglerie a vieții. Și i-a surprins pe toți elitiștii de atunci cu un proiect de pantomimă și jonglerie dedicat copiilor defavorizați. Elitiștii, cu ochii cînd la bieții copii, cînd la pungile și gențile lor burdușite de cărți, au rămas mască văzînd că acești copii nevoiași antrenați de actorii de la Teatrul Masca au început un spectacol de jonglerie. Această imagine mi se pare că marchează an de an Tîrgul de Carte bucureștean. Jonglăm cu marketingul, cu oferte peste oferte, doar-doar să acoperim lipsa infrastructurii pentru carte, de la distribuția cu acoperire națională pînă la stipendii ori tichete de carte pentru elevi și profesori. Jonglăm cu evenimente și designuri de stand doar-doar să ne amețim că avem un public de carte numeros două-trei ore sîmbăta și duminica la Tîrg!
C.T.: Dar de scandalul care a însoțit mutarea Tîrgului de la Național la Romexpo?
D.M.C.: Mutarea a fost, din perspectiva spațiului și a utilităților, benefică pentru că am scăpat de căldura teribilă de la Teatrul Național și de teribila aglomerație de acolo. Asta e partea plină a paharului. Am scăpat, din nefericire, de entuziasmul organizatorilor, al editorilor și al publicului din epoca în care Tîrgul a fost condus de Mihai Oroveanu. Odată cu mutarea la Romexpo, am ieșit din epoca romantică a Tîrgului de Carte și am intrat în lumea rece a cifrelor care învîrt sau nu morișca pieței de carte de la noi. Și aceste cifre nu au adus mai mulți cititori, ci doar cote de piață în care fiecare editor își trăiește propria sa bulă de mărire.
C.T.: Acum avem tîrguri de carte, dar cu cititorii o ducem mai prost. Tot mai prost. Cum ar fi zis un clasic rus: Ce-i de făcut?
D.M.C.: După cum bine știi, e o criză sistemică ce pornește de la faptul că statul nu susține obiceiuri de lectură de la grădiniță și nici în restul vieții, deși auzim zi de zi de educație continuă și alte texte din vocabularul tehnocratic european. Am fost invitat, acum cîțiva ani, la Paris, la Biblioteca Națională a Franței „François Mitterrand“ și am fost uluit de faptul că zeci, sute de copii intrau și ieșeau din Biblioteca Națională a Franței fericiți, cu cărți în mînă. L-am întrebat pe directorul adjunct al Bibliotecii: „Cum e posibil lucrul ăsta?“ și el mi-a spus că mulți din acei copii primiseră niște vouchere de 8-12 euro pentru că citiseră o carte împrumutată de la bibliotecă. Mirat și un pic cîrcotaș, am întrebat: „Cum, pot să vin să iau o carte și să spun că am citit?“ și oficialul Bibliotecii Naționale a Franței mi-a spus că se fac niște lecturi creative, niște dezbateri și că se găsesc formule prin care să se verifice și să fie valorizate lecturile acelor copii. Am aflat, astfel, că Ministerul Culturii din Franța folosește o treime din fonduri pentru încurajarea lecturii încă de la vîrsta de 3 ani. De aici cred că ar trebui început și cred că atît AFCN, cît și Ministerul Culturii, în proiectele lor, trebuie să se gîndească la faptul că nu poți construi cititorii de mîine decît dacă îi instruiești de la vîrsta aceasta de 3 ani.
C.T.: Partea plină a paharului e că și la Bookfest, și la Gaudeamus vine lumea buluc, ca la comédiile de la Iunion. Vorba e, socializăm ca Mița lui Caragiale ori ca ultimii mohicani?
D.M.C.: Vine lumea buluc, mai degrabă în week-end, cînd bucureșteanul fuge la ficțiunea literară, ambetat de realitatea de azi pe mîine. Sînt editori care regretă puhoaiele de altădat’ de la tîrguri. Sînt aceiași editori, de altfel, care se plîng că nu mai merge cum mergea și care au a reproșa doar organizatorilor și cititorilor impenitenți în a le recunoaște opera editorială. Cît despre socializare, aici trebuie să vedem ce categorii de public frecventează Tîrgul de Carte și de ce. Cum încă se lucrează la o cercetare sociologică ce ar fundamentaStrategia Sectorială în Domeniul Culturii pentru perioada 2023-2030, pot doar să presupun că apetitul pentru lectură este direct proporțional cu bugetul alocat circuitului cărții în organismul social al țărișoarei noastre. Și fără să fiu bun la matematică, pot să deduc că nu poți întreține viciul nepedepsit al lecturii fără bani ori infrastructură.
C.T.: Gloria Veselia și ursulețul Cipi are un succes nebun. De sperat, sperai, ca tot autorul, dar te-ai și așteptat?
D.M.C.: E o carte născută sub o zodie norocoasă, în fapt jurnalul sinestezic și plin de năstrușnicii al primelor 18-20 de luni din viața Gloriei Maria Sultana, fiica mea. Primul tiraj de 3.000 de exemplare este deja înghițit de marile lanțuri de librării din țară. Pe mine cel mai mult m-a încîntat faptul că sînt în Librăriile Cărturești pe același raft cu cartea preferată de Gloria Maria și de mine, e vorba de A doua carte cu Apolodor de Gellu Naum. Curînd, pe 2 iunie 2023, cartea este invitată la Opera Comică pentru Copii din București, în cadrul Festivalului Opera Copiilor, apoi va fi vedeta festivalului minicloud, între 19-25 iunie 2023, organizat de Chris Simion-Mercurian în curtea interioară a Universității Naționale de Arte din București, acolo unde se întîmplă ediția a XVI-a a Festivalului Undercloud. În același timp, cartea este în atenția unor edituri din Germania, Italia, Ungaria, Turcia și America de Sud. Împreună cu Raluca Neferu, minunata ilustratoare a cărții, ne gîndim să scoatem anul viitor, tot la Editura Ars Libri, o carte vorbitoare și să continuăm cu Gloria Veselia.
C.T.: Eu știu, dar pentru cine nu știe, cum mai merge conflictul reformatorilor cu USR-Manolescu? Farmecul discret al dictaturii literare sau…?
D.M.C.: Uniunea venerabilului domn Manolescu își găsește un bun prilej de a se război mai nou și cu Ministerul Culturii. Adică fix cu instituția care ar trebui să cerceteze și să facă publică colectarea banilor din timbrul literar. Cum nicăieri, nici chiar pentru membrii USR, nu sînt informații despre cum se cheltuiesc anual banii din timbrul literar, ce scriitori au beneficiat și pentru ce burse, proiecte literare ori invitații la festivaluri din țară și străinătate, rămîne ca Ministerul Culturii chiar să își exercite autoritatea de garant al bunelor practici pentru colectarea și cheltuirea banilor din timbrul literar. Timbru literar pe care, de altfel, îl alimentează, din vînzările de carte, în primul rînd autorii români care își doresc o organizație de breaslă transparentă, democratică și ancorată în prezent.
Altfel, Uniunea Scriitorilor din România este capturată de cîțiva baroni locali, în frunte cu cel care se vrea nedus nicicum de la conducerea breslei scriitorilor. Minciuna rostogolită ca adevăr suprem, conform căreia USR a fost înființată printr-un decret comunist, se lipește de tot ceea ce pretinde dl N. Manolescu-USR. După modul în care este condusă, în care este organizată și, mai ales, după modul în care vrea să funcționeze ca stat în stat, biroul executiv al USR se prezintă chiar după chipul și asemănarea comisarilor sovietici care i-au trimis la canal și pușcării pe indezirabilii regimului stalinist, le-au confiscat organizația de breaslă, Societatea Scriitorilor Români, pentru a face, prin Decretul 267/1949, singura uniune a scriitorilor din Republica Populară Română.
Hotărîrile judecătorești definitive, unele atacate cu revizuire chiar de către USR, scriu, negru pe alb, că organizația scriitorilor se supune OG 26/2000 care reglementează funcționarea asociațiilor și fundațiilor din România. Iar pe rolul instanțelor de judecată este un dosar care cercetează cum USR și-a permis să schimbe statutul uniunii, fără aprobarea Adunării Generale, pentru a permite președintelui, criticul literar Nicolae Manolescu, să ocupe această funcție patru mandate la rînd și să candideze pentru al cincilea, iar membrilor Comitetului Politic Executiv agreați de N. Manolescu să rămînă sine die la putere.
1 comentariu