Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dan Puric mimează afaceri legale cu cărţi

Zoom Dan Puric mimează afaceri legale cu cărţi

Fiecare neam are apostolii pe care îi merită. Noi îl avem pe Dan Puric şi îl merităm cu vârf şi îndesat. În martie 2008, Puric a publicat cartea Cine suntem, la editura Platytera, ca şi când n-am şti câte parale facem.

 

 Platytera a cedat dreptul de distribuţie exclusivă editurii Themis Cart, al cărei asociat unic şi administrator este juristul Florin Ciutacu.

Themis Cart s-a ocupat de distribuţia cărţii în reţeaua de librării din ţară, iar părintele Neofit de la mănăstirea Glimboca de lângă Caransebeş, cunoscut ca laic sub numele Linte Marius, un fel de mână dreaptă de serviciu a apostolului Puric, s-a ocupat de desfacerea cărţii în cele 520 de mănăstiri ortodoxe, fapt care o situează pe primul loc în lume. După două săptămâni, Neofit i-a cerut lui Florin Ciutacu să livreze carte la grosiştii din zona Gării de Nord, dacă se poate fără facturi.

Cum răspunsul a fost nu şi Ciutacu a ieşit din schemă, Puric şi-a constituit editura „Compania Dan Puric“ şi a emis pe numele editurii Themis Cart facturi semnate de Neofit. Iute de mână, călugărul a apucat să tragă un tiraj negru al cărţii Cine suntem, cu concursul lui Mihai Fătu, de la Tipografia „Lumina Tipo“, şi să-l comercializeze prin intermediul standului de carte „Mario Fair Play“. Normal că Ciutacu a introdus plângere penală atât împotriva călugărului, cât şi a apostolului neamului, plus a sinistrei sale edituri.

Cine suntem a fost trasă oficial într-un tiraj de zece mii de exemplare, dar pentru că suntem ceea ce se vede cu ochiul liber de la marginea sistemului solar, tirajul real, negru ca tăciunele, se cifrează la mai multe ’jde mii de bucăţi. Apostolul românismului şi-a făcut mâna, ca să zic aşa, şi cu un mic plagiat, când a ciordit articolul unui fost episcop, scris în perioada interbelică, pe care l-a publicat ca şi cum ar fi al dânsului, în revista Sinapsa. 

11 comentarii

  1. #1

    Si Puric in valtoarea asta murdara?! E prea mult!

  2. #2

    Trebuie să vă atrag atenţia asupra unui ucigător „ştii” în primul paragraf („ca şi când n-am ştii câte parale facem”). În rest, numai de bine!

  3. #3

    Şi ne mirăm de ce există atâtea bancuri cu poliţiști. Să explicăm teoria chibritului gramatical. Domnule, se scrie “știi” numai la indicativ prezent persoana a doua singular : tu știi. Primul “I” e din rădăcina cuvântului, al doilea “I” e terminaţia de la persoana a doua singular. In rest, in toate cazurile se scrie cu un singur “I”. Concluzie : autorul a scris corect.

  4. #4

    Doamna Ina are dreptate. Dar ce sa cerem de la niste generatii care au terminat liceul cu 8-9-10, au trecut examenul de bacalaureat cu rezultate magnifice, dar nu stiu sa scrie si sa vorbeasca? Murphy spune: „un lucru facut gresit indeajuns de des, devine corect”. Deci, „tu sti” a devenit corect pentru cei din generatiile descrise mai sus, este corect. Pentru noi, ceilalti – nu.
    Articolul – superb.

  5. #5

    @Ina Da, dar varianta originală a articolului conținea o greșeală gramaticală, care, după ce a fost corectată în comentariu de Poliția Gramaticală, a fost rectificată de Cațavencii pentru ca apoi dvs., Ina, să remarcați că e scris corect și să admonestați tendențios Poliția Gramaticală. Cred că aici Poliția și-a făcut datoria.

  6. #6

    Mi-a placut, Ina. Cat tact, precizie si diplomatie; cu putin umor si nu la persoana! 🙂
    O exceptie a forumurilor romanesti!

  7. #7

    cei ca Dan Puric , ca sa poata face ce face el , au nevoie de o sursa , firava , de finantare …cand statul si companiile finanteaza tot felul de astupari si eastupari de gauri, cu asfalt sau cu bancnote , unul ca Dan Puric nu mai are cum sa respire decat incercand sa faca bani din vanzarea unor texte …diferenta e ca si textele si mimele , si cuvintele lui Puric fac mai mult decat tot vangarul de ziare tipariet si mai toata haertia irosita in tiparituri de 2 bani…in concluzie , CATAVENCII are de dus o cruce …partea cea mai grea e ca evopsita cu oarece istorie de succes …nu ar strica sa va mai selectati un pic subiectele si subiectii , adica sa averti grija de proprii cititori , care deja sunt satui de murdariile romanesti , usuale …

  8. #8

    Multumim pentru acest articol. Ne-am mai luminat si noi despre ce e cu securocuviosul Puricescu, mimul ortodoxiei de scena si alcovuri politice. Despre ce articol din Sinapsa e vorba ca sa ne lamurim definitiv?

  9. #9

    Sinapsa nr. 1/2008

  10. #10

    Multumesc pentru raspuns domnule Racips, insa acolo am gasit doar un interviu al mimului (mimii vorbesc?). Puteti fi mai explicit?

  11. #11

    In Sinapsa nr. 1/2008 a fost publicat un articol al lui Dumitru Staniloaie, fara acordul mostenitorilor acestuia (vezi pag. 5)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint