A apărut cartea despre Cenaclul de Luni. Adică despre Nicolae Manolescu, Cărtărescu, Iaru, Traian T. Coșovei, Ghiu, Cristian Teodorescu, Vișniec, Vlasie și mulți alții. Pe lung, despre tinerețea celor mai importanți autori români de astăzi.
Rep.: Viața ta și Cenaclul de Luni. Spune-mi povestea.
Daniel Puia Dumitrescu: Creative writing. Asta aș spune din prima. Apoi aș merge mai departe, la Alexandru Mușina. Și de aici e de înțeles de unde Cenaclul de Luni. Alexandru Mușina mi-a deschis ochii în cam tot ceea ce înseamnă contemporaneitate în literatură. Și tot el m-a învățat creative writing. Am început să predau și eu scriere creatoare în 2007, la un an după ce luasem contact cu Mușina. Și am început să scriu diferit. Apoi au venit doctoratul și bucuria de a săpa prin viețile și experiențele unor membri ai Cenaclului de Luni, prototipul Atelierului de Creative Writing la noi – dacă vrei. În continuare, totul s-a potrivit firesc.
Rep.: Cum era Manolescu? Ce-nseamnă mentor?
D.P.D.: Nicolae Manolescu era pentru ei, după cum îl văd eu prin ochii lui T.T. Coșovei sau ai lui Doru Mareș, fratele mai mare, un fel de big buddy, nu big brother. Era acolo cînd aveau nevoie. Literar sau particular. Mai apoi era și un excelent coagulant. Înainte de a le fi coordonator la Cenaclul de Luni, el le-a fost mentor. Adică – o spune și Matei Vișniec – îi citeau cronicile încă dinainte de a veni la București. După aceea, unii dintre ei l-au avut profesor, alții se strecurau la cursurile lui de la Litere. Mă întrebai ce înseamnă mentor. Tocmai asta. Manolescu-mentor înseamnă compusul chimic care le-a favorizat reacțiile acestor viitori poeți, prozatori, critici literari. Reacțiile cu literatura și reacțiile cu realitatea. Și din acest mix a ieșit Poezia. Pentru ei a fost frate, a fost profesor, a fost pelerină de ploaie în relația cu sistemul.
Rep.: Cum făceau cenaclu, cum au făcut literatură un Cărtărescu, un Iaru, un Vlasie…?
D.P.D.: Diferit. Dar asemănător cu felul în care îi cunoaște lumea astăzi. Iaru era un vulcan mereu în erupție, Cărtărescu, un genial retras, Vlasie – și atunci – era peste tot, știa tot. Alți cenacliști de luni au făcut literatură în același fel: al lor. Asta era și marea calitate a Cenaclului de Luni – faptul că fiecare se putea manifesta ca personalitate, contrar opiniei generale că scriau american, scriau influențat, scriau la fel. Nimic mai fals! Și, vorba lor, pentru o comparație, uitați-vă la un Stratan, la un Coșovei, un Ghiu și un Bucur în paralel. Faceți un cross-referencing.
Rep.: Zi-mi un vers, o frază despre sărbătorile astea de iarnă, în transcrierea cenacliștilor.
D.P.D.: Aici cred că s-ar potrivi foarte bine iernii ăsteia un gînd/vers al lui Cărtărescu, în spirit lunedist: „Iarna, în lumina albastră a aragazului, / stăm în bucătărie / vorbim discuții pînă spre dimineață”.
