Fix înainte să bage amețiții de la PSD moțiunea de cenzură, marele om de stat, senator și fost ministru Daniel Breaz, ăla de umbla cu versurile din Eminescu pe limbă, și-a dat demisia. Că, ce să vezi, nu mai e ce trebuie, că probleme cu identitatea doctrinară și, practic, nu mai rezista el la partid acolo, cu toți oamenii ăia care au întinat nobilele idealuri ale Vioricăi Dăncilă, pe care el o slujise cu atîta sîrg.
Sigur, prin presa locală și chiar aici în revistă, am mai povestit noi despre mica amiciție dintre distinsul rector al Universității „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia și marele moftangiu al Albei, europarlamentarul Mircea Hava.
De fapt, am scris un mare text, în urmă cu niște luni bune, despre niște prieteni ai fostului primar, care-și trăseseră ditamai blocul fix în interiorul Cetății Vauban Alba Carolina, practic lipit de curtea universității unde Breaz rectorea. Atunci am fost chiar la el în birou, să-l întreb – că era deja fucking ministrul Culturii – dacă știe de combinație și dacă are de gînd să facă ceva. Iar omul nu doar că nu mîncase usturoi, iar gura nu-i mirosea, dar era gata să se jure pe roșu natural că habar n-are de construcție. E totuși o chestie să fii rector al unei universități, să-și facă cineva un bloc practic lipit de clădirea ta și tu să nu observi. Spune multe despre calitățile tale ca om.
Și tot aici am mai scris noi și despre cum a ajuns omul ditamai ministrul, că ar fi fost în stare să meargă și la Agricultură. Că era omul rector, la al doilea mandat, și avea nevoie de un motiv să întrerupă mandatul, ca mai apoi să-l obțină și pe al treilea. Păi, dacă așa zice la lege, că maximum două mandate „complete”? Ei, două complete și șase jumătăți, să fie bine.
Eh, și după plecarea asta a lui, am făcut eu puțin mișto de „domnia-sa”, acolo, la Alba Iulia. Imediat mă sună un consiglier de-al lui, care-mi zice suav: „Alexandru, să știi că domnul senator e foarte supărat, că e foarte tendențios materialul tău și te va aștepta un proces”. Aoleu!! Ar fi trebuit, probabil, să mă pun în clipa aia în genunchi, să încep să plîng și să cer iertare. Să jur că nu o să-i mai pronunț numele nici cînd scriu despre echipa de sfinți universitari.
Zîmbind, îi zic distinsului consiglier că e în regulă și că abia aștept procesul. A doua zi, se schimbă modificarea și mă sună iar consiglierul, care îmi zice că ar vrea distinsul „demnitar” să ne întîlnim, să discutăm, să alea. Bine, dom’le, să ne vedem. Numai că, ce să fac, cum nu mă pot abține, mai postez seara o memă cu senatorul. A doua zi, țac-pac, mă sună iar consiglierul: „Alexandru, să știi că nu mai are rost să ne vedem, că domnul Breaz a văzut că ai continuat să postezi, așa că te va aștepta un proces”. Băi, ce bine! Chiar n-aveam timp să mă văd cu ei. Așa că, LA TRIBUNAL, birjar!
Ah, pentru ce o să am parte de cel mai cel proces din istorie, cel mai mare și mai mare? Păi, am pus un Photoshop cu mecla lui, pe o revistă de satiră, și mesajul clar NUIE PSD! Hai, mă duc să mă pregătesc de proces. Are să fie mai ceva ca al lui Kafka.
2.012 vizualizări
