Dimineaţa am văzut alb la geam şi mi-am zis „Zăpadă!“, dar nu erau irepetabili fulgi de nea, ci repetabile bobiţe de polistiren (scîrţîitoare, cum ziceau strămoşii), de la un vecin care nu ştia că omul gospodar face vara termoizolaţie şi iarna pune climatizare: era frig, vînt, meşterii tremurau, iar bobiţele pluteau, ca o avanpremieră a iernii.
A părut nostim pînă cînd am aerisit şi mi-au intrat în casă, că se electrizează repede şi se lipesc de orice. Totuşi, la cum tremurau meseriaşii, am intuit că nu va dura şi aşa a fost: au tăiat-o după un ceas şi nu s-au mai întors. Vecinul are acum model în relief, din polistiren, pe jumătate din peretele nordic, şi e convins că arată bine şi că va pierde doar jumătate din căldură. Cei din cartier sînt amabili, nimeni nu l-a contrazis.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012
