Pînă să înceapă chestia asta – despre care, în înțelepciunea lui bine ascunsă, președintele KWI s-a pronunțat mai întîi că ar fi ca orice răceală –, cum se mai dădea autorul român de ceasul morții că trebuie făcut ceva cu întîlnirile astea cu cititorii. Că prea-s convenționale! Și bătrînicioase! Și n-au zvîc! Și parcă e o barieră invizibilă între cititori și autor cu lăudătorii lui! Și că mai bine ar fi pe net!
Cînd s-a convins președintele că situația e tot mai groasă, de a scos armata pe străzi, să se lupte blindatele cu virusul, și s-a pus starea de urgență, autorul român ce să zică? Și-a păstrat optimismul prezidențial din zorii pandemiei. Așa, cam în cîteva luni o s-o ia și virusul ăsta pe urmele răcelilor, de ne vom întoarce fericiți la treburile noastre.
Începe sezonul tîrgurilor de carte, dar pandemia – nimic! Te lua jalea cînd treceai mascat pe lîngă Romexpo de unde dispăruseră și dughenele cu de-ale gurii și nu vedeai pe alei nici cîinii vagabonzi de mai an, să facă ei măcar oarece atmosferă. Și în locul mirosului de mici la grătar, nu mai venea dinspre marea ciupercă a expozițiilor decît praful ridicat de vînt, despre care ziceau firoscoșii că ducea COVID-ul de colo pînă colo, să-i molipsească pe bucureșteni. Iar idioții de serviciu ne sfătuiau să ținem ferestrele închise, să nu ne bage vîntul virusul în casă. Acuma, pentru cine ține minte, în halele de pe dreapta, vecin cu Bookfest-ul era și un tîrg de sicrie și accesorii de înmormîntare, încît îmi zicea un poet că festivalul celor veșnice deochease tîrgul nemuririi prin cărți, fiindcă se știe că morții au alte treburi, nu să citească.
Cînd a venit toamna însă, cei ce speram că măcar Gaudeamus-ul s-o ține cu lume, cu mititei, cu jandarmi, trupeți antitero și cu o bere, ca înainte, s-a ținut tîrgul pe net, de-au rămas biletele nevîndute, editurile cu ochii în soare și autorii nevorbiți. Fiindcă lansările pe net, care au trimis în eter distanțarea fizică, nu prea aveau nici un chichirez. Consolarea scriitorului român, care se uită și el după capra vecinului, doar-doar și-o rupe un picior, ceva: că nici Salonul de Carte de la Paris n-a avut altă soartă, iar nemții de la Frankfurt și-au suspendat tîrgul, numărînd secundele pînă va ajunge lumea la armistițiu cu COVID-ul. Și toți ne ziceam: „Anul ăsta nu, dar la anul să vezi bairam pe cărturari și pelerinaje ale cititorilor doxați, care au rămas acasă de Sfînta Parascheva“.
Cînd colo, și anul ăsta s-au păgubit franțujii de Salonul de Carte de la Paris, iar la noi Gaudeamus-ul de primăvară ne încălzește telefoanele pe WhatsApp și, după cum se ridică și al treilea val al COVID-ului, la Romexpo se vor duce autorii să dea autografe cu ce boli au avut și dacă au fost prin spitale în ultima vreme.
Vorba aia sinistră, că tot răul duce spre bine, care acum pare optimism sub spînzurătoare, i-a făcut însă pe mulți să-și ia înapoi paraponul prepandemic și, ca-n balada lui Villon, să se tînguiască după lansările de odinioară, alea plicticoase și convenționale și fără…
