Discuțiile mai vechi sau mai noi legate de legile din pachetul Big Brother s-au axat destul de mult în jurul reținerii datelor personale și, mai ales, în jurul modului în care aceste date ar putea fi folosite în scopuri mai puțin curate de către autoritățile statului.
Dar, vai, așa ceva este imposibil, așa ceva nu se întâmplă, avem legi care stabilesc foarte clar modul în care sunt folosite datele personale. Toți analiștii mai mult sau mai puțin acoperiți, mai mult sau mai puțin independenți au încercat să ne convingă că datele personale, odată ajunse pe mâna statului, sunt mult mai sigure decât în propriile noastre portofele sau în propriile noastre dulapuri încuiate sumar de frica unor hoți mărunți.
Am fi vrut să credem, am fi vrut să sperăm că, da, măcar în aceste cazuri se aplică legea, strict, și că angajații statului nu folosesc datele personale în interes propriu sau pentru a servi interesele grupurilor destul de infracționale din care deseori fac parte. Numai că memoria încă nu ne joacă feste și mai ținem minte destul de bine unul dintre cele mai jenante și nepedepsite momente de încălcare a legii pentru protecția datelor cu caracter personal. Moment care s-a desfășurat timp de mai multe luni, de fapt, în plin război al lui Traian Băsescu cu presa care nu-i era favorabilă.
Se întâmpla în 2010. Traian Băsescu era foarte pornit, mai ales împotriva celor care nu l-au susținut în campania prezidențială din 2009. Oricât de fericit că a câștigat alegerile ar fi fost, Traian Băsescu n-a putut uita că ostilitatea multora dintre televiziuni și ziare l-ar fi putut costa al doilea mandat. Așa că anul 2010 a început cu un război total dus împotriva a ceea ce mai era încă, la vremea aceea, foarte puternicul trust de presă Realitatea-Cațavencu. Brațul armat al lui Traian Băsescu în acel război a fost Sorin Blejnar, șef al ANAF. La început, acesta și-a trimis soldații obtuzi, dar disciplinați, în desanturi haotice, în contabilitățile tuturor firmelor ce alcătuiau anterior amintitul trust. Luni de zile, departamentele financiare ale televiziunilor, ziarelor și revistelor din Realitatea-Cațavencu și-au dublat personalul. Noii colegi, însă, erau angajații statului. Deveniseră de-ai casei. Împărțeau frățește cafeaua și sandwich-urile cu cei pe care-i controlau, își arătau unii altora pozele copiilor, își povesteau vacanțele. Firească apropiere între niște oameni forțați de un sistem aberant să conviețuiască o lungă perioadă într-un sistem aproape concentraționar. Controalele n-au dus decât la blocarea activității timp de luni de zile, dar infracțiuni nu s-au găsit. Și atunci a ieșit la rampă însuși Sorin Blejnar, uzând de funcția și de informațiile confidențiale protejate de lege pentru a decredibiliza jurnaliștii trustului.
Astfel, după o convorbire cu Horia Georgescu, Blejnar primește în audiență un ziarist protejat de șeful ANI și îi pune în brațe câteva contracte ale ziarișitilor din Realitatea-Cațavencu. Contracte confidențiale, protejate de către legea protecției datelor personale, contracte pe care Blejnar n-avea voie să le distribuie. Dar le-a distribuit. Așa s-au aflat onorariile lui Robert Turcescu, ale lui Răzvan Dumitrescu și așa mai departe.
Ca să nu existe dubii că aceste informații vin de la el, Sorin Blejnar a apărut personal la emisiuni TV și a furnizat, de asemeni, date confidențiale din contracte private încheiate între firme și ziariști.
Acesta a fost și este încă un exemplu edificator despre modul în care statul înțelege să utilizeze datele personale pe care, prin lege, suntem obligați să i le încredințăm. Pentru o faptă similară, „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii de foloase pentru altul”, succesorul lui Blejnar la șefia ANAF, Șerban Pop, este urmărit penal în dosarul de șantaj al Antenei 3 la adresa RCS & RDS.
Nu, Blejnar nu este urmărit penal pentru fapte similare. Încă.
Tot în campania din 2009, datele personale (actualizate la zi, inclusiv adresele) ale tuturor ofițerilor din rezerva Armatei au ajuns la staff-ul de campanie al lui Geoană, care le-a trimis fiecăruia o scrisoare pe care mă abțin să o calific. Cine știe pe unde au mai ajuns datele alea.