Mircea Dușa nu e un ministru anost, cenușiu, lipsit de sclipiri, așa cum te-ai aștepta văzându-i alura de magazioner-șef la un CAP din Ialomița. De fapt, e unul dintre marii entertainer-i ai acestui guvern. L-am văzut declarând, a doua zi după tragedia din estul Ucrainei, că nu se știe deocamdată dacă avionul a fost doborît. De fapt, citeai din mimica lui, nici măcar nu se cunoaște cu certitudine dacă putem vorbi de un avion.
Pe lânga buna dispoziție pe care ți-o transmite un om ca ăsta, care, la vârsta lui, păstrează inocența unui preșcolar, mai e ceva de admirat la Dușa. Ministrul Apărării dă dovadă de un scepticism socratic mai rar întâlnit în ziua de azi. Într-o perioadă în care toată lumea se pricepe nu doar la fotbal, ci și la inginerie aerospațială, ministrul Dușa rezistă tentației de a chibița. Are mult mai multă stăpânire de sine decât președintele, care, luni seară, a ieșit în fața presei să vorbească despre situația din Ucraina cu aerul că n-a găsit pe nimeni la cârciumă cu care să abordeze subiectul.
Zilele astea, o presă schilodită de subfinanțarea din ultimii ani a orbecăit după niște concluzii legate de prăbușirea cursei Malaysia Airlines. A fost unul dintre momentele alea când toată lumea vorbește despre același lucru, într-o manieră la fel de confuză. Atunci când subiectul comun e finala Campionatului Mondial, lipsa de acuratețe nu e o tragedie. Dar, dintr-o dată, niște firavi realizatori TV s-au trezit confruntați cu un melanj unic de balistică, tehnologie militară, inginerie aerospațială, istorie și geopolitică.
L-am văzut, la două televiziuni diferite în aceeași seară, inclusiv pe generalul în rezervă Emil Străinu, expert în războiul psihotronic. Era grav, cum ar veni. La Realitatea, lumea se întreba dacă ”e ca la 11 septembrie” sau ”ca incidentul de la Sarajevo”. Noroc că a intrat între invitați Lavinia Șandru, care i-a despărțit și i-a lămurit scurt: Clar, e mai grav, deoarece după Sarajevo lumea nu s-a schimbat prea mult.
Până și Radu Banciu avea o poziție categorică, după că vorbise, firește, cu niște piloți de la Airrr Frrrance. (Probabil că Banciu, așa cum are o echipă de fotbal favorită – Olympique Marseille –, și-a ales și o companie franceză de transport aerian cu care să țină.) Ce mai e tulburător la toți oamenii ăștia care-și dau cu părerea e că mereu pozițiile lor sunt previzibile. Știi precis cine o să-i condamne exagerat pe ruși și cine o să le ia apărarea ca un avocat abil, care încearcă să-și scape clientul cu chestii procedurale. Sunt ca niște personaje de sitcom pe seama cărora se face mereu aceeași glumă. Iar gluma continuă să fie, într-un fel plat, amuzantă, pentru că, atunci când te uiți la un sitcom prost, vrei ceva familiar.
În condițiile astea, Dușa e o figură charismatică a micului ecran. Pentru că nu se mulțumește să privească dubitativ subiectele populare; din când în când, mai are și păreri ferme despre probleme apărute din senin și care nu interesează pe nimeni. El e genul de om care aduce pe tapet, atunci când te aștepți mai puțin, chestiunea OZN-urilor. În condiții normale, ar fi avansat până acum ipoteza unui atac extraterestru asupra avionului malaezian.
D.P.
5 vizualizări
UN, Europa, cine-o mai fi responsabil sa dea un raspuns in cazul doborarii avionului cu pricina n-are suficiente cuae sa trimita niste soldati acolo sa impuste fiecare separatist in parte. Ca de-aia le zice separatisti. Intai ii separi, dupa care-i impusti. Ca de pareri date sunt satul pana peste cap. Se trezisera niste destepti dinastia acum cateva zile sa dea vina pe compania aeriana, ca nu trebuiau sa zboare pe deasupra zonei de conflict. De acord, dar cum dreaq de inainte de accident n-a zis nimeni treaba asta? Ca stiti cum se spune: Dupa prabusire multi viteji s-arata.