Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

De câți români e nevoie pentru a întreține un europarlamentar

Zoom De câți români e nevoie pentru a întreține un europarlamentar

Un europarlamentar român costă, lunar, următoarele sume: 7.956,87 euro salariul brut; 4.467,23 euro indemnizație zilnică, pentru zilele în care parlamentarul este prezent la activitățile zilnice oficiale, suma de 304 euro/zi trebuind să acopere cazarea, masa și alte cheltuieli, fără a fi nevoie de justificarea ei cu acte; 4.299 de euro indemnizația pentru cheltuieli generale (cabinet parlamentar în țară, telefon etc.); 4.868 de euro transport din țara de origine la Parlamentul European și retur, cu avionul, la business class; 385,72 euro cota lunară din indemnizația anuală de călătorie; 21.209 euro cheltuieli pentru cabinetul deputatului european. În total, doar din aceste cheltuieli, un europarlamentar ne costă 43.185,82 euro lunar, costurile fiind mai mici (dispar transportul și diurna) în luna august, când Parlamentul European este în vacanță. La asta se adaugă decontarea a 24 de călătorii dus-întors pe an în interiorul țării de origine și decontarea a două treimi din cheltuielile medicale. Dar să rămânem la cei 43.185 de euro lunar, care duc (scăzând ce e de scăzut) la o frumoasă sumă de 508.894,84 euro anual.

România contribuie la bugetul UE cu 1,4 miliarde de euro. Din acești bani o parte se duce și la Parlamentul European, așadar putem spune liniștiți că parlamentarii europeni, cei români cu siguranță, sunt plătiți din banii produși de români. Ca să vă faceți o idee câți oameni trebuie să muncească pentru întreținerea anuală a unui europarlamentar român, să luăm în calcul salariul unui profesor debutant cu studii superioare. Acesta se învârte în jurul sumei de 250 de euro. Impozitul pe venit plătit lunar de un profesor debutant ajunge, așadar, la 40 de euro. Pentru a acoperi din acest impozit aproape toate cheltuielile lunare cu un europarlamentar român este nevoie de 1.079 de profesori debutanți. Pentru a acoperi cheltuielile lunare ale tuturor celor 32 de europarlamentari, câți vom avea de anul acesta, ar fi nevoie de impozitele plătite de 34.548 de profesori debutanți sau de tot atâția medici rezidenți. Nu avem atâția medici rezidenți, numărul total al medicilor din România fiind în jurul a 23.000. În schimb, numărul total al profesorilor debutanți din sistemul de învățământ este de aproximativ 35.000. Simplificând, putem spune că toți profesorii din România care au maximum șase ani vechime lucrează pentru a suporta cheltuielile lunare a 32 de europarlamentari români, cei mai mulți rude și pile ale unor șefi politici locali. Când vă mai întrebați de ce învățământul românesc este acolo unde e, amintiți-vă aceste cifre: peste 1.000 de profesori muncesc pentru a întreține un europarlamentar. Atât.

1 comentariu

  1. #1

    Scurt si la obiect! Felicitari!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta