Motto: ”Puțini am fost, mulți am rămas!”
Zicînd că noaptea-au scris măscări pe-un gard:
că-și bagă mădularu-n burghezie,
și-au tras tîrziu carnet de comunard
să îi pupăm în cur cu frenezie.
Analfabeții toți s-au dat marxiști
și au căzut ca muștele-n găleată,
cu titlul nobil de ilegaliști
fiindcă era istoria cam beată.
Modelul fu degrabă copiat
pe douășdoi, o dată cu nea Nelu,
proaspăt ieșit și dînsul de sub pat
cînd mi-a zărit la TVR flanelu.
Degrabă i-a vîrît suzeta-n bot
capitalismului scîncind în fașă
și fructul libertății în compot,
cu Bebe, la eroi, uns bulibașă.
De sub mantaua sa ieșiră-n zbor
și anticomuniști de operetă
și șmecheri cu carnet la purtător,
că se făcuse coadă la suzetă.
Frumoasă meserie de erou,
pus la alba-neagra pe o listă.
Atîția pui ieșiră dintr-un ou,
c-a fost biata găină comunistă.
Printre șișuri cu pahare,
Stam ca popii în stihare.
Voi programați revoluții,
Noi găseam noi atribuții,
Astfel: țup după perdele,
Turnam în putini sardele.
La noi vremuri noi înșine
N-avem azi deloc rușine
Să fim trași la suprafață
Din rețea, prin interfață,
Să primim alte bacșișuri,
Printre pahare cu șișuri.
„No, you won’t fool the children of the revolution”
Am fost și eu la revoluție peșcheș
pentru cei care, -ntîia și ultima oară,
m-au ascultat ca pe un înțelept uncheș
ajuns în iarnă, dar (vai!) mort în primăvară.
M-au plictisit destul de repede cam toți,
aceiași obosiți fiind în prima linie.
Mi-am crescut aripi ca să pot fugi de hoți
către un loc unde-aveam dreptul la opinie.
Dar tot pierdut-am și degrabă am văzut
cum anii mi se scurg, gri șobolan, pe gîrlă.
N-am mai putut vreodată de la început
s-o iau. N-am știut să mă mai smulg din mocirlă.
Și s-au dus nopți, și greu sfîrșit-am zilele,
am plîns și-am rîs ca prostul – doar să nu spun ce cred.
Am încurcat albe cu negre bilele,
am căzut trist pe gînduri. Și azi tot așa șed.
Cu toată stima, A. Mătiță
Baladă cu țară-n buzunar
În buzunarul stâng am o țară,
șifonată, cu gropi și cu gânduri,
iar în dreptul inimii — o gară
unde trenurile pleacă-n rânduri.
Pe peron stă un popor de hârtie,
cu pașapoarte-n loc de speranță,
și-n loc de pâine — poezie
scrisă cu sânge și aroganță.
Guvernul dansează-n pantofi de mătase,
pe tabla de șah a săracului mut,
iar popa din sat, cu priviri prea groase,
vinde iertări la kilogram, sub scut.
Eu, poetul, cu vin în privire,
îmi beau revolta din paharul crăpat,
și scriu pe ziduri, cu o amăgire:
„Aici a fost cândva un stat.”