De ce sînt noi perdelele din camera de hotel în care a stat David Lodge la Iași

N-avem de unde ști cît adevăr factologic și cîtă ficțiune involuntară se află în cărțile de memorii. Memoria noastră îndepărtată are bunul obicei de a coafa realitatea după cum îi convine, încît să ne simțim cît mai confortabil în pielea personală. Asta mă face să citesc cu rezerve cărțile de memorii. David Lodge însuși admite că memoria ne poate juca feste, dar vorbind despre memoria altcuiva, în volumul cu care amintirile sale au ajuns la zi, cînd el a împlinit 86 de ani. Dar și el, care se bizuie pe memoria sa, admite că i-a mai slăbit în timp și recunoaște că pentru exactitatea reconstituirii faptelor se folosește de corespondența pe care a purtat-o cu diverse persoane și de vechi însemnări personale pe care a avut grijă să le păstreze.

Lodge e cu siguranță narcisist, ca orice scriitor, dar știe să mascheze asta, urmînd tradiția așa-numitei rețineri britanice, ceea ce face agreabilă lectura memorialisticii sale. Umorul lui dă aici semne de oboseală, dar ascuțimea peniței i-a rămas aceeași. Îl citești cu aproape același interes ca în primele două volume ale amintirilor sale.

În Diverse grade de succes, Lodge adoptă treptat tonul patriarhului care a trecut prin toate ale vieții, îngăduitor și politicos, dar fără a uita să-i pună la punct pe cei cu care a avut ceva de împărțit. Inteligentul scriitor știe ce așteaptă cititorul de la memorialiștii celebri: conflicte, dezvăluiri și ricanări. Așa că îl execută cu neascunsă plăcere pe criticul literar James Wood, care scrie și romane. Criticul, spune Lodge, care scrie și el critică literară, l-a pus pe lista lui neagră, alături de alți doi clasici în viață, Julian Barnes și William Boyd. Apoi îl torpilează cu dibăcie pe Wood: dezvăluie că, la o jurizare pentru premiul Booker în care era doar membru al juriului, criticul a ținut un discurs ca și cum el ar fi fost președintele conclavului și cînd dezbaterile au ajuns la un roman scris de nevasta sa și-a bulversat colegii mărturisind asta cu mare întîrziere, încît i s-a cerut să plece din sală. Despre romanele acestuia, Lodge notează încîntat că au fost rău primite. În concluzia însemnărilor sale despre Wood, memorialistul îl desființează radical după metoda, chipurile obiectivă, „recunoaște-i meritele, dar fă-le de doi bani“.

Altfel, Lodge întreține relații cordiale cu criticii și, cînd se apucă de scris scenarii de televiziune, se ferește să se contrazică cu producătorii și cu regizorii, chiar dacă are păreri diferite de ale lor. Cînd își amintește de turneele de promovare a cărților sale, nu se plînge de oboseală și nici nu vede în ele o corvoadă, mai ales atunci cînd cititorii se așază la cozi lungi pentru autografe, dar admite cu înțelepciune că o asemenea experiență poate fi neplăcută dacă scriitorul n-are public în sală și nici amatori de autografe. Despre rarele dăți în care n-a avut mare audiență, Lodge găsește explicații satisfăcătoare și fără să se declare sastisit de lipsa curiozității cititorilor de a-l vedea în carne și oase.

Spre sfîrșitul cărții, Lodge scrie de-a dreptul transportat despre succesul pe care l-a avut în România, la Iași, ca invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere. La hotelul Traian, perdelele din camera sa i se par uzate și glumește englezește despre asta la o recepție. Președintele Consiliului Local îl aude, se îngrijorează și zice grav: „Nu-i în regulă!“. Iar o doamnă din grupul în care Lodge întreținea atmosfera l-a asigurat că, atunci cînd se va întoarce în cameră, „totul va fi rezolvat“. „Și a avut dreptate!“, notează tușat memorialistul.

David Lodge, Diverse grade de succes. Memorii (1992-2020), traducere de Radu Pavel Gheo, Editura Polirom, 2023.