Mare minune mare, dumnezeiască! După lupte seculare care au durat aproape șapte ani (număr biblic!), instanțele judecătorești au decis, definitiv, ca măgăoaia de oțel și sticlă de lîngă catedrala Sf. Iosif să fie demolată. Cum eu știu că, orice s-ar zice, vîrful de lance al societății civile care-a stat în coastele firmei Millennium a fost Doru Braia, vin și zic: „Dorule dragă, fiindcă tot ai antrenamentul ăsta de șapte ani, n-ai vrea tu să pui ochii, așa, puțin, și pe Casa Poporului?”.
De la o vreme, Șăfu’ e tot mai calm. Da’ nu e calmul ăla dinantea furtunii, cum ar crede unii, nuuu, e un calm absolut. Se scoală dis-de-dimineață, bea un ceai mic & soda ca să nu-i mai tremure hîrtiile pe birou, iar pe la zece zici că-i ca nou. La prînz mănîncă foarte puțin, fiindcă, așa cum a spus și Sever Voinescu în numărul trecut, e sătul: cel mult o ciorbică de burtă pe care-o stinge cu o aripioară înăbușită în sos de Sîmburești. Pe la patru după-amiaza e cel mai calm: nu-i bine să-l deranjezi, că-și face siesta jos, la P minus 2, pe un pat de campanie din lemn de dud: nu trebuie decît să întindă mîna. Cînd și-a terminat siesta și iese de-acolo, e îngrozitor de calm și merge foarte drept, zici că-i Johnny Walker. Seara se uită și mai calm la Antena 3, la reclama aia cu vocea virilă a actorului Ștefan Sileanu: „Stalinskaya! Pentru cei puternici!”.
Adoarme tîrziu, tot mai calm, fericit cum sînt pruncii, sugîndu-și degetul mare.
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
