Andrei Pleșu nu a fost executat de Antena 3,
n-a fost ghilotinat, cum a zis Liiceanu. Cred că nici nu s-a simțit ofensat, știa exact ce va urma după ce a scris articolul "Oameni de plastilină". Probabil acesta e motivul pentru care nici nu a venit la mitingul de susținere a lui Pleșu-cel-executat. Nicăieri sub haine, oricîtă bunăvoință o fi avut să-l caute, nu l-a găsit pe cel ofensat, linșat, calomniat. De altfel, textul "Oameni de plastilină", plastic, nu-i vorbă, obositor chiar din cauza asta, nu este nici pe departe cel mai bun text scris despre ce se întîmplă la Antena 3. Mă rog, e încă un articol prin care se prezintă ce văd toți, încă un articol pe care Andrei Pleșu trebuia să-l livreze luni dimineață pentru Adevărul.
Oamenii adunați în Piața Universității la ora 17
vorbeau mai degrabă despre posibila candidatură a lui Pleșu la președinție, despre apariția lui Liiceanu, despre Andreea Pora, care se lupta de una singură cu un banner al GDS – îl tot arunca în zare ca pe-un cearșaf pe care-l întinzi pe pat. Vîntul i-l returna de fiecare dată în față cu prezicia lui Federer din zilele lui bune.
Se vorbea însă în șoaptă, pe grupulețe. Din exterior, te gîndeai că însuși Pleșu-cel-executat este undeva, în mijloc întins pe catafalc, cu urmele ghearelor Danei Grecu încă vizibile pe față, cu flegmele lui Gâdea ca niște decorații ale mizeriei pe revere. Nici vorbă și, în cîteva minute, s-au adunat la fața locului – sobră și meditativă – obișnuiții manifestațiilor din ultimii ani: un retardat, cîțiva pensionari care au început să strige ceva despre fabricile distruse "de ăștia", alți pensionari ceva mai bine îmbrăcați pentru care cultura are majusculă.
Lăutarii tocmiți, ca să zic așa, adică Neamțu și băieții mai agitați din partidul său,
au întîrziat vreo oră, deși zdrăngăniseră o săptămînă întreagă pe Facebook despre valorile nepolitizate pentru care vor ieși în stradă.
Între timp, televiziunile care au venit și-au aprins reflectoarele, moment în care un tip, foarte milităros în atitudine, le-a comandat pensionarilor strînși în jurul său să ridice cărțile.
– Haideți, haideți, toată lumea cu cartea sus!
Oamenii au ridicat mîinile. Simțind probabil că nu obține pînă la capăt efectul scontat, militărosul a făcut o sugestie:
– Dacă vă obosește mîna, schimbați cartea în mîna cealaltă!
Hei, omule, aici sînt oameni de cultură, oameni citiți, crezi că atît de cretini se vor dovedi încît să cadă jos, zvîrcolindu-se de durere în braț, netrecîndu-le prin cap să schimbe mîna? Dar nu, omul e serios pînă la greață.
A vorbit Oișteanu – n-are rost să vă mai spun ce –, a vorbit Gabriel Liiceanu – ar avea rost, dar nu schimbă cu nimic atmosfera. La scurt timp, a apărut Neamțu. Odată cu el, au apărut și glumițele destupate de prea multă vreme.
Dincolo de asta, Pleșu a fost ofensat?
S-a simțit linșat, executat public? Asta tot nu am aflat. Și, pînă la urmă, de ce să se simtă ofensat Pleșu? E ca și cum te-ai simți ofensat că ultrașii unei galerii de fotbal te bagă în aia a mă-tii.
Dacă mîine s-ar face un miting de susținere pentru Pleșu fiindcă l-a prins ploaia în Piața Victoriei și l-a udat fleașcă, tot ar fi ceva față de fluturatul cărților.
După ce marele om Băse şi-a prelins balele pe naturelul distinsului învăţat, este de înţeles că tremolourile micului Gâdea i-au rănit până la fandacsie pe comperii eminentului boier.. Trist, trist, trist.