Statele Unite ale Americii au dat lumii cea mai celebră sursă de informații a unor ziariști: William Mark Felt, poreclit “Deep Throat” de către Bob Woodward și Carl Bernstein, cei doi ziariști a căror investigație, pornită de la informațiile lui Felt, la vremea aia director asociat al FBI, a dus la demisia președintelui american Richard Nixon.
Aproape orice aspirant care se visează ziarist știe povetea celor doi americani și a sursei lor misterioase, dezvăluită abia în 2005, la 33 de ani de la evenimente. Deep Throat va rămâne undeva în istorie drept un înalt oficial care a luptat din umbră pentru stabilirea adevărului, pentru eliminarea de pe scena politică a unui președinte care o luase razna rău de tot, care uitase grav ce înseamnă stat de drept și că există libertăți ale cetățeanului pe care nici măcar un președinte al SUA nu le poate încălca. Atunci când te gândești la guverne corupte n-ai cum să nu-l ai în vedere și pe cel condus de Nixon și n-ai cum să nu te gândești că, atunci, presa liberă a făcut diferența dintre o mare democrație și o dictatură în devenire. Woodward și Bernstein au rămas în manualele de jurnalism, în cărțile de istorie și în visele oricărui doritor de glorie jurnalistică, ce speră 24 de ore din 24 să dea și peste el norocul unei surse babane și să provoace, într-o bună zi, demisia unui președinte.
Dar în paralel cu povestea celor doi ziariști de la Washington Post, Statele Unite au mai dat lumii un Deep Throat: un film porno, lansat în 1972, care a iscat ceva controverse și l-a inspirat pe Howard Simons, managing editor-ul de pe atunci al Washington Post, să-l poreclească astfel pe informatorul lui Woodward și Bernstein.
Ei bine, sâmbătă, 11 ianuarie, la Ambasada Statelor Unite de la București au fost invitați uduarzii și bernștainii autohtoni, la o sesiune de Deep Throat. Așa, cel puțin, au crezut ei, o mână de aleși. Nici cei mai buni ziariști ai țării, nici cei mai inteligenți, ci aceia care, în ochii unui funcționăraș mărunt sau, poate, chiar în ochii Victoriei Nuland, reprezintă presa liberă din România. Dan Tăpălagă sau Mircea Marian, oameni de la România liberă și B1, reprezintă, în ochii marelui nostru aliat de la Apus, singura presă cu adevărat liberă din România. Trist. Și nespus de ofensator. Da, a mai fost cineva de la TVR, cineva de la Gândul și cineva de la Mediafax, precum și un om de la France Presse, dar a ține un discurs despre libertatea presei în fața celor mai obedienți oameni din presa românească înseamnă o anulare a tuturor lecțiilor despre presă liberă pe care americanii ni le tot țin de 24 de ani. Practic, prezența lui Mircea Marian ca reprezentant al ziariștilor liberi și neatârnați anulează zecile-sutele de burse pentru ziariști acordate de Statele Unite în România.
Ca să înțeleagă și doamna Nuland cam ce fel de jurnalism a cauționat domnia sa sâmbătă, dacă Mircea Marian și Dan Tăpălagă ar fi fost în locul lui Woodward și Bernstein, primul text pe care l-ar fi scris atunci când ar fi auzit că președintele a orchestrat interceptarea discuțiilor democraților ar fi fost unul prin care să justifice măsura, explicând pe larg națiunii de ce un președinte reformator are nevoie să știe ce pun la cale dușmanii democrației din partidul advers. Dacă Mircea Marian și Dan Tăpălagă ar fi avut drept sursă un director din SRI care le-ar fi spus că președintele încalcă grav libertățile cetățenești, primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să-l fotografieze pe individ, să-l înregistreze pe ascuns și să lase pozele și înregistrările pe masa președintelui, pentru a-l pune pe eretic la punct. Când respectivul director din SRI ar fi murit, după puțină vreme, călcat de o mașină, Mircea Marian și Dan Tăpălagă ar fi scris niște texte prin care l-ar fi înfierat pe nenorocit, descriindu-l drept un om rău, afiliat Moscovei și care a adus numai deservicii patriei.
Cam ăștia sunt, doamnă Nuland, oamenii pe care ori dumneavoastră, ori vreun tâmpit de rang mai mic din ambasadă îi considerați reprezentanții presei libere din România. Unii s-au simțit jigniți, dar n-ar trebui. Cred că, în marea dumneavoastră generozitate, ați vrut, de fapt, să-i faceți de râs, să arătați unei țări întregi cât de mult se pot ploconi și cât de multe pot să înghită acești doi mari atleți ai slugărniciei. Dacă asta ați vrut, felicitări: v-a reușit!
Sa zicem ca da norocul peste un ziarist destoinic si afla o informatie care ar demola lumea. Cu ce credeti ca-si va scrie incriminatul demisia, „cu palma sau cu pumnul??/” ???