Jurnalul Cristianei Anghel (învățătoare grevistă)
5 martie 2016
Am aflat și eu de la radiojurnalul Antena 3, singurul jurnal care nu manipulează, că un cetățean pe nume Bernie Sanders a zis că e imposibil ca americanii să aibă Internet mai încet decît românii din București. În primul rînd, ce fel de nume e ăsta, “Bernie Sanders”? E un nume adevărat sau o poreclă, cum mă porecliseră pe mine copiii “grevista fagotista” cînd predam mandolină în învățămîntul românesc? Nu sună deloc românește! Eu cred că insul și-a schimbat numele ca să pară mai englezit, că e la modă. Îl cheamă Benone Săndulescu! În al doilea rînd, ce e “Internetul” ăsta? L-a văzut cineva? Ce este? E un om? Un obiect? Un măr? Să-mi zică și mie cineva dacă e un măr!
8 martie 2016
Domnule Benone Săndulescu, te văd om bătrîn, cu părul alb. Ce cauți, domnule, cu Internetul ăsta?! De ce te-ai înhăitat cu el? Noi, bătrînii, ar trebui să strîngem rîndurile în jurul singurei televiziuni încă libere din România, nu să umblăm cu Internet și alte băsisme! Să-ți fie rușine! Ai uitat ce ne-a făcut Băsescu la pensii?!
9 martie 2016
Le-am cerut colegilor din Parlament să-i verifice declarația de avere lui Benone Săndulescu. Nu este posibil ca acest cetățean să-și bată joc de poporul român în acest hal, mai ales cînd e plătit din banul public.
Jurnalul lui Bernie Sanders (candidat cu simpatii socialiste)
4 martie
Pe mulți i-a deranjat că am dat România ca model în materie de viteză a Internetului, însă adevărul e că avem ce învăța de la acești est-europeni. Păi, românii au nu doar un Internet mai rapid, ci și o tradiție comunistă mai solidă și o clasă politică plină de oameni care au făcut socialism serios înainte de ’89. Când o să avem și noi un Ion Iliescu, atunci să vorbim.
5 martie
Am încurcat-o. Se pare că Lucian Mîndruță mi-a luat urma. A zis că de Internetul românesc nu se ia nimeni, că Internetul românesc e al lui și cine nu-i de acord cu asta e trompeta Moscovei. Acum, Mîndruță s-a urcat pe bicicletă și mă caută ca să se răzbune. Cică vrea să mă oblige să citesc toate status-urile pe care le postează pe Facebook, ca și cum ar fi niște chestii coerente, relevante și bine documentate. Dacă reușește să traverseze Atlanticul pe semicursiera aia a lui, am pus-o.
6 martie
Acum, să revenim la treburi serioase, nu e corect ca unele țări să aibă Internet mai rapid, iar altele, Internet mai încet. Trebuie să construim o lume în care toți oamenii au acces la Internet de aceeași viteză. Dacă ți se încarcă paginile imediat și nu stai mult să tragi filme de pe torenți, înseamnă că ești chiabur și că trebuie să mergi la canal.
7 vizualizări
După ce că e lent, internetul american e și scump ca naiba. Prețul unui pachet americănesc de servicii cu telefon, net și TV e cel puțin dublu față de Franța ori Italia (să ne înțelegem, nu băgăm România în calculul ăsta fiindcă e din alt film).