Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Democrația vorbelor goale

Zoom Democrația vorbelor goale

“USR-PLUS și Primăria Bucureștiului” devine o telenovelă plictisitoare.

Vlad Voiculescu și-a anunțat și el candidatura pentru candidatură. Vorbim de oameni, de programe, de energii și bani, toate dizlocate pentru o competiție internă care pare în societate o formă alintată și relativ infantilă a democrației. USR face o campanie, PLUS face o campanie, se anunță candidați peste candidați pentru toate marile orașe ale țării și mulți oameni se uită neînțelegând despre ce e vorba, pentru că cetățenii – asta ar trebui știut – nu stau toată ziua cu ochii pe politică fiindcă nu vrea nimeni să-și dea doctoratul în mocirla asta.

Pe de altă parte, e bine că se împrăștie acest fum straniu al competiției interne, pentru că unele decarații trec neobsrvate. “Un oraș care să atragă oameni buni, care să păstreze oameni buni”, spune Vlad Voiculescu. După care aflăm și cine sunt oamenii ăștia buni, cei care merg la muncă, cei care cresc copii, cei care sunt bunici etc. Adică, na, oamenii buni sunt chiar oamenii. Cine altcineva?!

Nu știu cât poate să te ducă înainte retorica “oamenilor buni”. Nu știu cât de inspirat este să accentuezi atragerea de “oameni buni” în București. De parcă asta ar putea să însemne ceva. Alungă oamenii care nu sunt buni? E un oraș friendly cu oamenii buni? Cu câinii și cu oamenii buni? Mi se pare inutil și deja deranjant să patinezi în continuare cu oamenii buni. O prelungire a discuției stupide despre oamenii buni care votează cu USR-PLUS și oamenii răi care votează cu PSD. E foarte ieftin, e neproductiv, iar Vlad Voiculescu și echipa PLUS cred că pot mult mai mult.

Ioan Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a fonfăit și el ceva pe tema alegrilor locale: PNL vrea candidat propriu pentru București. Moment în care alternativa Nicușor Dan / Vlad Voiculescu devine una marginală. Totul pare să se decidă la moțiunea PSD, care poate lăsa democrația de la locale să atârne într-un singur tur.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Cand doi se bat al treilea castiga!
    La toti li s-a umflat capul si nu-si mai vad lungul nasului, singurul care a muncit pt acest post de raspundere este d-l ND …dar vad ca nimeni nu spune nimic…pacat!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite