Despre arta negocierii cu crampoanele în glezna adversarului

Un cuplu nigerian ajunge la Londra și aplică pentru azil, ca mulți alți africani care au ales să-și părăsească țările devastate de regimuri dictatoriale, războaie civile, altercații tribale și demență religioasă la sfârșitul anilor ‘90. Apoi cuplul, rezindent în Marea Britanie, călătorește în 2001 în Statele Unite, la New York, unde locuiesc rudele ei, totul decurgând conform planului și vizelor turistice, numai că nigerianca este gravidă în șapte luni și când ea și soțul vor să se îmbarce în avion pentru a se întoarce la Londra, tinerei nu i se permite îmbarcarea. Motivul a fost faptul că aceasta nu avea documente de la un medic care să ateste că își putea continua călătoria fără ca starea în care se afla să implice riscuri în timpul zborului, sarcina fiind totuși destul de avansată. Ironia sorții face ca nigerianca să nască un băiat la scurt timp după aceasta, înainte de termen, la șapte luni, într-un spital din Brooklin.

Vă puteți închipui că au fost vremuri în care se intra mai ușor în SUA decât se ieșea? După două luni, proaspeții părinți anglo-nigerieni părăsesc totuși SUA împreună cu copilul lor și revin la Londra. Conform celui de al 14 lea Amendament al Constituției SUA orice copil născut pe teritoriul american din părinți care nu au cetățenie americană, indiferent că sunt rezidenți sau non-rezidenți, că sunt intrați legal sau ilegal în această țară, primesc cetățenie americană, inclusiv naționalitate americană. Pentru a înțelege mai bine acest Amendament trebuie subliniat aici că un azilant poate primi cetățenie americană, nu și naționalitate americană, această calitate fiind obținută numai dacă te naști pe pământ american. De pildă dreptul de a candida la funcția de președinte al SUA nu îl au decât cetățenii care au și naționalitate americană.

Vă spun încă de la început că micuțul nigerian rezident la Londra, cetățean SUA, printre altele și de naționalitate americană, nu va ajunge niciodată președinte al SUA, în schimb povestea noastră are din acest punct treabă cu un președinte în funcție al SUA, Donald Trump. Acesta semnează în 2025, ca un adevărat Irod modern, un ordin prin care este anulat dreptul la cetățenie și naționalitate pentru cei născuți în SUA din părinți care nu sunt cetățeni americani. Este urmarea firească a politicii anti-imigrație a Adminstrației Trump, care s-a lovit de o realitate destul de incomodă atunci când vâna străini ilegali cu milițiile ICE pe străzile orașelor americane: unii dintre ei aveau copii născuți în SUA, cu dreptul de a rămâne în țară, însă fără părinți. O încurcătură ce a avut darul de a declanșa o reacție emoțională a publicului și un val de contestații privind modul în care Administrația americană aplica politicile anti-imigrație, anularea Amendamentului 14 rezolvând însă această problemă pe termen lung.

Dar iată că un an mai târziu Curtea Supremă decide că drepturile rezultate din Amendamentul 14 pentru cei născuți pe pământ american, indiferent de statutul legal sau ilegal al părinților lor sunt inalienabile, iar ordinul semnat de președintele Trump nu poate fi aplicat. Pentru a-și mai alina puțin orgoliul de președinte al celei mai puternice țări din lume și printre altele și țară gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal, Donald Trump intervine patriotic pentru a anula consecințele unui cartonaș roșu luat de un jucător important american în meciul cu Bosnia, meci câștigat de americani, care s-au calificat mai departe pentru a întâlni Belgia. Trump a recunoscut cu seninătate că a intervenit și că Infantino s-a conformat imediat cerinței sale, iar asta face ca UEFA să mârâie, iar belgienii să conteste vehement decizia FIFA. De partea cealaltă, secretarul de stat Marco Rubio ia apărarea președintelui său, amenințând chiar că este posibil ca disputa cu Federația Belgiană de Fotbal să ajungă pe masa de la întâlnirea NATO din Ankara.

Așadar a existat riscul ca NATO, cu amabilul Rutte cu tot, să se clatine serios în Turcia sub povara problemelor pe care Trump le are deja cu Groenlanda, cu imigrația și cu politicile energetice din Europa, cu neintervenția NATO în Iran, sau cu Meloni. Asta mai trebuia acum, un cartonaș roșu, mai ales că Belgia a bătut rău SUA și au imitat la vestiare în derâdere dansul deja faimos al președintelui american biruitor. Nu e de mirare că Trump s-a supărat și mai tare, amenințând Belgia că s-ar putea să fie probleme cu statutul cetățeniilor jucătorilor belgieni, deci nu ar fi imposibil ca lotul belgian să fie ridicat din cantonament de ICE și deportat într-o închisoare din Venezuela. Mărul discordiei fotbalistice care nu doar că amenință stabilitatea FIFA și capul lucios al lui Infantino, ci chiar și NATO, este nimeni altul decât puștiul celor doi nigerieni, care s-a născut în Brooklin, la New York într-o vreme în care Donald Trump nu era președinte pentru a putea rezolva astfel de probleme.

Cu cetățenie americană și britanică, băiat talentat, a copilărit la Londra și le-a avut de mic cu mingea de fotbal încât pe la vârsta de șapte ani era deja legitimat la Arsenal. Uite așa ajunge la Middlesborough și într-un final la Monaco, fiind selecționat inclusiv în selecționata Angliei U17, U20 și U21, dar și în cea SUA U18, pentru că FIFA îi permite acest lucru. Iată-l acum pe punctul de a stârni un război între Washington și Bruxelles, o eventuală intervenție a Ursulei având potențialul de a deveni bomboana de pe coliva transatlantică. Numele băiatului cu pricina este Falorin Balogun, jucătorul care a luat cartonaș roșu în meciul cu Bosnia și pentru care a intervenit personal Donald Trump la Infantino pentru a avea drept de joc în meciul cu Belgia. Cu un lot suferind prin absența lui Falorin probabil că SUA ar fi luat bătaie la un scor de meci din curtea școlii. În această cheie ar trebui să înțelegeți demersul patriotic al lui Donald Trump, care a avut viziunea unui mare om politic atunci când a încercat să anuleze acel Amendament 14, sursa unei crize în plus într-o lume și așa plină de crize și de imigranți.