Presa nu face decât să-i suflet aer cald în fund lui Călin Georgescu atât timp cât vezi știri, burtiere și Breaking News-uri cu dosarul de la Înalta Curte referitor la reluarea turul II al alegerilor. Imaginea creată în aceste săptămâni e că, din oră în oră, Curtea de Apel sau, mai nou, Înalta Curte ar putea să dea o hotărâre de organizare a turului II al alegerilor prezidențiale.
Nimic mai greșit, mai stupid și, pe alocuri, mai nociv – tot atâtea discuții care nu fac decât să hrănească o spernță și un monstru. Obiectul principal al dosarului se referă la anularea hotărârii Biroului Electoral, respectiv a deciziilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024, care se referă la anularea întregului proces electoral şi reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale. Decizia CCR de anulare a alegerilor nu poate fi atacată la nici o instanță, punct, asta a hotărât Înalta Curte. În cauză, la Curtea de Apel și, acum, mutate la Înalta Curte, sunt deciziile BEC. Dar alegerile prezindențiale sunt anulate și îngropate de CCR, iar asta e o decizie pe care nu o mai poate ataca nici Dumnezeu, nici rugăciunea colectivă dacică, cea mai bengoasă dintre rugăciuni.
Da ce va credeți voi mai tari decât Dumnezeu????nu va este rușine să vă comparați cu puterea absolută a divinității!!?