Îndrăznelile erotico-literare ale prozatoarelor de la noi sînt mai mari și sună mai bine decît curajul erectil al prozatorilor. Cel puțin de la Ioana Bradea încoace, al cărei roman de debut, Băgău, a stîrnit o competiție priapică printre comentatorii dornici să pară cool sau măcar dezinhibați. Totuși, cine se așteaptă ca romanul Dorei Pavel, Crush, să facă parte din categoria cărților interzise cititorilor sub 18 ani – dacă se ia după recomandarea de pe coperta a patra a cărții – va fi probabil dezamăgit. „Pulsiunile pe care le-a stîrnit în cei trei bărbați feminitatea Torei Cadis – pictoriță devenită ulterior dansatoare la bară – răbufnesc diferit, dar la fel de răvășitor, în tot atîtea episoade de dragoste ratate.“
Crush e, de fapt, un roman despre o femeie fatală în tradiția inaugurată la noi de autenticistul Anton Holban și altoită pe povești de amor mai mult sau mai puțin misterioase după care se înnebunesc adolescenții timizi încă de pe vremea lui Ionel Teodoreanu și, mai aproape de zilele noastre, dinspre Radu Tudoran citire. Un romantism despletit și, în multe pagini, romanțios se agită pe trei voci în cartea Dorei Pavel. Vocile a trei masculi excitați, așa cum își imaginează autoarea că reacționează bărbații, cînd sînt și intelectuali, la stimuli erotici. Unul, de vîrsta a doua, cinic și dezabuzat, ca mai toți intelectualii puși pe rele din romanele de amor. Altul, un tînăr care și-a fabricat un complex de vinovăție morbid de pe urma căruia se face scriitor, ceea ce îi provoacă un soi de exaltare verbală. Al treilea, răposat într-un accident auto, e fratele mai mare al celui de-al doilea, complexatul, și ni se adresează prin intermediul unui jurnal intim, în care își exprimă bănuielile și ontologia.
Cei trei își dau pe rînd cu părerea despre pictorița Tora Cadis, vampa, care schimbă șevaletul cu bara cînd orbirea începe să-i dea tîrcoale. Ca și pictorița, bărbații au nume speciale. Cinicul, primul care a trecut prin atelierul și prin patul pictoriței, e Sandini. Jurnalierul care a răposat la volan, Zeno, iar fratele său scriitorul, Robi. În romanele gotice care conțin și povești de amor cu femei fatale și care par să o fi inspirat pînă la un punct pe Dora Pavel, personajele au astfel de nume căutate. Cu romanele gotice mai are în comun Crush episodul cu profanatorii de morminte, Cu o deosebire – în vreme ce în romanul gotic jefuitorii de morți au scopuri vrăjitorești și inspirații magice, în romanul Dorei Pavel hoții din cimitir au scopuri strict economice, chiar dacă metodologia lor include și săparea de tuneluri, nu numai recursul la hîrleț și levier. Metafizica demonică și complicațiile epice din, să zicem, romanele spaniolului Zafón sînt substituite aici de prepuelnicii firoscoase urmate de lungi comentarii, mai mult sau mai puțin inspirate, din partea celor trei obsedați de erotomana pictoriță. Misterele acesteia țin mai degrabă de aplicarea creatoare, vag sado-masochistă, a instrucțiunilor din Kamasutra decît de o presupusă vocație demonică.
Inegal, romanul are pagini excelente, cum sînt cele de un umor negru care conțin critica risipei pe care o fac aparținătorii morților. În loc să le doneze organele și să îngroape carcasa, urmașii lor ignoră beneficiile pe care morții le-ar aduce postum celor vii. Crush are însă și destule pagini care ar putea lipsi: unele, cu platitudini formulate sentențios, care plutesc într-o nesărată supă lirică, altele, cu conflicte expediate în grabă, anecdotic, încît romanul pare să se afle în stadiul în care autorul își povestește în scris ce are de gînd să facă, înainte de a trece la treabă.
Dora Pavel, Crush, Editura Polirom, 2022.
