Liviu Dragnea a luat în mînă frîiele partidului și a pornit marșul triumfal al reconcilierii și liniștii eterne pe scena politică. Dacă îi acoperi puțin lateralele mustății și-i lași doar puțin, acolo, sub nas, parcă te întorci în timp cu decenii bune și asculți discursul despre imperiul de o mie de ani al unui caporal frustrat. Numai că, dincolo de faza cu mustața, restul sînt doar răutăți. Dragnea e, de departe, foarte iubit de baronimea din teritoriu, baza partidului, cum ar veni. Baronime care profită de pe urma faptului că șeful interimar al partidului este vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale… “Aaa, stai, mă, nene, că nu e. Adică Dragnea nu mai e nici vicepremier și nici ministru al Dezvoltării Regionale. Și atunci, de unde dă el banii ăia pe care i-a promis în teritoriu? Nu, pe bune, de unde? Vinde Bombonica hotelul, mai umblă el pe la conturile din bancă?”
Așa cică vorbesc, deja, cîțiva dintre stîlpii pînă mai ieri neclintiți ai construcției lui Dragnea. Căci dacă nu e el direct însărcinat cu gestionarea banilor care s-ar putea scurge la Consilii Județene și Primării, cum o să-i convingă pe Ponta și Teodorovici să-și desfacă baierele bugetului ca să-i respecte lui promisiunile? Cică au început și oamenii să-și dea seama că, dacă Dragnea nu e și în guvern și n-are putere de decizie directă în materie de bani, proiectele lui de reformare a partidului fac maximum trei parale. Iar cu trei parale nu poți să saturi 41 de filiale județene lihnite de foame.
Iisus a putut, cu doi pesti. Trimisul lu Scaraoțchi pe meleagurile noastre poate si el, cu trei parale.