Detestabilul Băsescu

Poți să-ți pui ceasul după Traian Băsescu. Se face ora șase seara, se îmbracă frumos și iese pe poartă. Văzându-l că nu e în pijama și papuci, sepepiștii își dau seama imediat: nea Traian nu merge la colț, la non-stop, să-și ia udeală!

Și au dreptate, nea Traian merge la televiziuni să-și spună mesajul. N-are Pink Floyd atâta mesaj cât are Băsescu.

Și ajunge, în sfârșit, și la televiziune, iar moderatorii îi pun întrebări ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Băsescu e sobru, gata să răspundă noilor provocări naționale, dar și internaționale, că nu degeaba și-a făcut poze cu oamenii ăia la Bruxelles atâta timp. Impostura i se întoarce în gât cum i se întorcea pe vremuri, în ieșirile de la Cotroceni, ultima sută de Chivas.

Întrebat la RTV ce ar mai avea să le promită alegătorilor după acel “Să trăiți bine!”, Băsescu a răspuns: “Nu a fost un angajament. A fost ca o urare. Îmi încheiam mitingurile și spuneam: Să trăiți bine!”.

Acest răspuns conține doze letale de nesimțire, minciună și dispreț. Ar putea să pună la pământ un om politic în toată puterea, darămite unul slăbit de Rothmans, nuțism și clanuri interlope.

Nu a fost așadar un angajament, ci o urare! Se despărțea de popor într-un mod aproape protocolar: Ce mai face doamna? Copiii sunt bine? Toate cele bune, hai, să trăiți bine!

Te-ai fi așteptat ca, după un asemenea răspuns, oamenii din platou, de la moderator la cameramani și luminiști, să-l ia pe sus: Hai, bre, marș acasă, că poate îl prinzi pe vreunul de pe-aci într-o zi mai proastă și-ți mută fălcile!

Fiert la focul mic al urii în toți acești ani, Traian Băsescu a distilat tot ce-a fost mai detestabil la politicianul român al ultimilor 25 de ani: lipsit de carte, homofob, rasist, înveninat de ură socială, borșit în coterii și interese economice.