Îl mai țineți minte pe Dexter? Dexter Morgan, fostul specialist în cititul petelor de sînge pentru Miami PD, ziua, și vigilante/criminal în serie cu un fetiș pentru cuțite superascuțite, noaptea? Zece ani după ce-a dispărut, înscenîndu-și moartea, în ultimul episod difuzat în 2013, Dexter este Jim. Jim Lindsay, vînzătorul magazinului de scule de vînătoare și pescuit din Iron Lake, NY, care locuiește într-o cabană de la marginea orașului. Da, da, Dexter și-a schimbat identitatea și s-a făcut băiat cuminte, nu mai taie nici măcar găina pentru supă. Singura legătură cu trecutul e fantoma surorii sale, Deb, în rol de instanță morală, cu care vorbește singur, atunci cînd îl gîdilă mai tare degetele să pună iarăși mîna pe cuțit. Căreia i se adaugă, după atîta timp de singurătate, puștiul lui ajuns acum adolescent. Nu pe post de imagine virtuală, produs al minții sale, ci intrat pe ușă în carne și oase, după ce și-a găsit tatăl, mult prea repede ca să nu-i fi moștenit talentele de detectiv.
Dar, indiferent cît sînt ținute în frîu de conștiința proiectată în holograma Deb, instinctele de criminal motivat de simțul dreptății îi sînt reactivate cînd se intersectează fatal cu răsfățatul băiat de bani-gata al unui localnic potent, care, disprețuindu-i pe cei din jur cu atitudinea că toate i se cuvin, își permite să facă orice, inclusiv să ucidă doar din plictiseală, just for the thrill. E momentul în care în Jim se reîncarnează brusc Dexter, din impuls, necontrolat, chiar cu riscul de a fi prins.
Dexter n-a fost vreun serial genial, de pus pe raftul de colecție, lîngă M.A.S.H., Seinfeld, Breaking Bad sau Mad Men, după ce s-a dus. N-a trecut de calificativul satisfăcător spre, alocuri, bun, al unui thriller polițist cu personaj principal simpatic (ucigașul în serie inteligent și sexy, membru al echipei de criminaliști, care își satisface plăcerile macabre și face în același timp dreptate, pedepsindu-i cu moartea pe ticăloșii pierduți pentru societate, monștri torționari, pedofili sau alți odioși asemănători) și concept interesant, ofilit pe măsură ce s-a abuzat de el. A avut însă fanii lui, pe care noul Dexter: New Blood îi vrăjește, mizînd pe sentimente ieftine, declanșate nostalgic – mediocru, călduț și mult prea serios, fără trucurile ingenioase și ironiile subtile din primele sezoane, dar cu rezolvările facile și ușor predictibile ale unui déjà-vu. Liniile gata trasate, pe care merge înainte, ca tramvaiul, nu pot duce în altă parte decît dacă scenariul deraiază ilogic în peisaj, prin twist-uri forțate: din poziția de prieten al șefei Poliției locale va cunoaște amănunte despre criminalii care merită pedepsiți, îi va hăcui răzbunător pentru victime în cabana sa izolată din pădure și va muri în final, chiar înainte de a fi descoperit, fără să-i afle nimeni secretul pasat spre moștenire fiului său. Convenabil și mulțumitor pentru toată lumea, cu aluzii la un eventual Dexter jr.
Un singur detaliu nu se prea potrivește în alegerile scenariștilor pentru noul Dexter: l-au făcut vînzător de arme. Logic și firesc pentru tendințele sale criminale (și pentru completarea New Blood din numele continuării) era să fie măcelar. Să taie porcul de Crăciun în fiecare zi, ca să-și potolească pofta de sînge.
Dexter: New Blood, 2021, previzibila continuare a serialului original, anulat, în 2013, după opt sezoane, adaptare pentru TV de Clyde Phillips pe baza romanelor lui Jeff Lindsay, zece episoade de 50-60 de minute, difuzat de Showtime.
1.656 de vizualizări
De pe raftul de colecție nu au fost menționate „24” și „Chuck” (aș mai zice „Battlestar Galactica” si „Carnivàle”, dar ele depășesc anumite preferințe).
În rest, într-adevăr, noul „Dexter” nu-i face față vechiului.