Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dezamăgiri politice și personale cu Cezar Preda

Pe 29 iunie, Băsescu spunea despre deputatul Cezar Preda că este politicianul din PDL care l-a dezamăgit cel mai mult. „E trist și dureros pentru mine ca șeful statului să facă o asemenea afirmație, dar nu e grav.

Grav ar fi dacă mi-aș dezamăgi soția, părinții, socrii, prietenii și pe cei care m-au votat în colegiu“, a declarat Cezărică a doua zi, pentru Mediafax, cu un picior pe scara charter-ului care îl ducea spre Antalya, unde și-a petrecut concediul împreună cu soția, Jeanina. Și cel puțin profesional, pe Jeanina nu a dezamăgit-o deloc cînd a urcat-o pe postul de președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală (ANRSPGC). Când nevastă-sa a fost șutuită din fruntea ANRSPGC, a nu­mit-o administrator al societății Intersemat SRL București. În timp ce marea decepție a lui Traian Băsescu este, de fapt, că Pre­da nu cotizează la absolut nici o campanie electorală, marea decepție a soției este amanta lui Cezar, Mihaela Roman, zisă Piți de Parlament. Consilieră personală a lui Cezar Preda, ea a fost adusă din Buzău în 2009, împreună cu tot staff-ul său, și e plătită din veniturile personale ale deputatului. Totuși, schim­bul de fluide personale nu e pe cartea de muncă, dar ar trebui să fie măcar pe declarația de interese.

5 comentarii

  1. #1

    are doar o amanta oficial…ce aveti cu el e modest personajul,de altfel penibil ca toti pdl-stii!!!

  2. #2

    Mihaela Roman nu a fost adusa de Cezar Preda in Bucuresti. A lucrat in Parlament inca dinainte de alegerile din 2008, pentru alt deputat decat Cezar Preda. Si ar fi bine sa avem mai multe „Pitzi” care sa fi terminat sefe de promotie Facultatea de Administratie Publica a Universitatii Bucuresti si cu o medie foarte mare Facultatea de Stiinte Politice – SNSPA. Macar ati verificat cat este de capabila si cine este inainte sa va apucati sa aruncati cu mocirla? Dar nu, am uitat ca in Romania nu poti fi si femeie, si capabila – doamne fereste ca exista posibilitatea chiar fii purtator legal de creier; mai bine presupunem ca este amanta sefului.

  3. #3

    E O MIZERIE TOTALA articolul acesta. Am avut onoarea de a o cunoaste pe doamna Mihaela Roman si sunt fascinat de inteligenta, pregatirea si capacitatea ei de munca. am TOT RESPECTUL PENTRU MIHAELA ROMAN, din cate stiu nu are functie politica si ma intreb de ce TINERI ATAT DE BINE PREGATITI, SERIOSI, SCLIPITORI nu sunt promovati in politica. MIHAELA ROMAN ESTE O PERSOANA FOARTE DECENTA, PREZENTABILA. ACEST ARTICOL ESTE O PORCARIE

  4. #4

    O curva penala cu aere de mare intelectuala. A plimbat-o Preda dupa el,prin tara, si si-a luat-o femeia in cap. A crezut ca se poate lauda cu SEFU! Nasol …trebuia sa mai astepte pana sa afle presa

  5. #5

    Alex, dacă știi mai multe, te rog să dai un semn la patrick@pah.ro.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint