Congresul poporului. Sîmbătă. Palatul Parlamentului. Sala e plină de viitori. Viitorul preşedinte Dan Diaconescu. Cine sinteţi? Viitorul primar. Cine sînteţi? Viitorul preşedinte judeţean. Cine sînteţi? Viitorul prefect. Fiecare locşor din sală este umplut de cîte un viitor. Este plin de viitor. Viitorul este excavatorist, muncitor, grataragiu, celofanist, boxer de categoria muscă, curvă (mi-a zis una că e curvă în Paşcani, „ce tot întrebi, bă, ce sîntem, sîntem poporul!“), cascador, actor, stand-up comediant, patron shoponline, maseuză, şomer-biciclist, formator pîine, formator opinie, „ţăran, maică, ţăran“, dilăr, anvelopă de iarnă, manipulant, geamgiu termopane, caloriferist, ceferist.
Sală de viitor. Împreună în viitor. Luaţi separat ascund un prezent stagnant: „Io mă uit la televiziunea lui Dan ca la Biblie“. Un prezent de cîrciumă: „Domnul Dan ne face oameni.“ „Ce om este domnul Dan, să-i pup io mînuţele!“. Un prezent-trecut perpetuu: „Am fata handicapată locomotor, gradul patru. Ce să facem noi?“. „Io n-am mîncat carne de doi ani. Mămăligă, pîine. Uite aici am luat un şniţel.“ Un prezent doar: „Dom’le, avem noi congres la Casa Poporului? Sînt eu viitor primar de Căciulata? Sîntem. Domnul Dan ne-a dat dreptul să ne spunem cuvîntul. Ce om blînd e domnul Dan!“. Un viitor de rudenie: „Să spun pe-a dreaptă, maică-mea m-a trimis aici. Du-te, că în Băileşti mori de foame! Aşa cunoşti şi tu oameni“.
Sala e plină de violet. Violet: cravata, cămăşile, pantofii, steagurile, eşarfele, oja de pe unghii, ciorapii, una pereche colant damă, limba. Albastru de metil îi era unuia limba şi îi erau dinţii. Îl durea-n gît. Nu putea să-mi acorde o declaraţie de presă.
Afară: Rolls Royce alb.
Diaconescu e marele tampit pentru a fi alers de tampitzeii romani care au drept de vot–din pacate !