O fi Mircea Diaconu urmărit de ghinion, dar îl şi caută. Dacă o luăm cronologic, ANI a început. Nu reiau istoria cu incompatibilitatea lui Diaconu, care a fost, simultan, şi director la Nottara şi senator. După litera legii era incompatibil. În spiritul ei, acuzaţia celor de la ANI e o găinărie. Ilustrul şef al vînătorilor de incompatibilităţi, Horia Georgescu, şi-a pus copoii pe urmele actorului cînd Diaconu a început să-l atace pe Băsescu.
O chestie care se putea rezolva cu ajutorul telefonului a luat calea tribunalelor pînă a ajuns la Curtea Supremă. Aşa că atunci cînd Mircea Diaconu a fost făcut ministru, era limpede că nu va face purici în funcţie. Şi-a dat demisia după ce devenise un caz, cam neconvins, totuşi fără nici o tentativă de a se agăţa de funcţie. Diaconu ajunsese însă la fel de incompatibil şi ca senator. Din Senat însă n-a mai vrut să plece, în pofida hotărîrii judecătoreşti care spune că Diaconu trebuie să elibereze locul şi de acolo. Adică a respectat legea ca ministru, dar ca senator a zis că e prea mult. Or asta n-a mai fost o greşeală, ci ditamai tîmpenia în jurul căreia s-au strîns destui senatori încît să poată da cu tifla unei sentinţe irevocabile, printr-o violare a legii în grup şi pe bază de vot. Cu ce s-a ales Diaconu de pe urma acestei operaţiuni? Cu reputaţia tot mai consolidată că sfidează legea ca infractorii. Fiindcă dacă-şi dădea demisia şi din Senat putea protesta cinstit că l-au lucrat căţeii lui Băsescu. Încoţopenindu-se acolo, Diaconu n-a făcut decît să îngroaşe rîndurile parlamentarilor care-şi închipuie că, dacă ei fac legile, au voie să se pişe pe ele.
Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012







pai ce conteaza inca 2-3 luni din moment ce a zis oricum ca nu mai candideaza la urmatoarele alegeri. Pana demisiona, pana se faceau alegeri noi in colegiu veneau alegerile oricum.
Asa ca eu nu cred ca se desconsidera si ca sunteti cam duri cu el. Macar de-ar fi toti hoti si incompatibili ca Mircea Diaconu
Conteaza ca principiu al respectarii constitutiei, mai exact al articolului 71, alineat 2. El este oricum demis de dreot de ceva vreme, insa ignoranta si necunoasterea legii fundamentale de catre parlamentarii actuali permite acest act de o nesimtire crasa. Nu conteaza timpul ramas pt el, oricum decizia de incompatibilitate s-a dat inca din vara, ci buna-credinta si respectarea legilor si a celor ce l-au ales.
dura lex sed lex
Mi se pare ca ceea ce i s-a intamplat lui MD a fost o mare porcarie. Cand a fost ales senator, s-a dus, ca omu’, la Comisia juridica iar aia i-au spus ca e ok si i-au dat postul. Dupa vreo doi ani s-au trezit ca nu poate fi director de teatru, functie pe care nu o tinuse secreta. Ok, a renuntat la functia de director. Pe urma vii si spui ca daca a fost incompatibil aia doi ani, nu mai pupa functie publica alti tzshpe ani, inclusiv ca senator. Ce vina avea el? A ascuns ceva? A incercat sa insele pe cineva? Oricum, nu am auzit ca in aia doi ani cat a fost si director la teatru cei de la Nottara sa primeasca ceva autostrazi de facut sau ceva minerale rare de praduit… Pe urma stam si ne plangem ca avem in Parlament o cantitate exagerata de oameni de calitate cel putin indoielnica.