Mai rar se întîmplă în societatea românească să vină un beneficiar de fonduri publice și să spună: „Băi, știi ce? Ia mai taie-mi mie din buget și dă la colegi, că eu n-am nevoie de atîta bănet, mă descurc!“. Dar, iată, s-a întîmplat la discuțiile din CSAȚ despre bugetele armatei și ale Serviciilor. Șeful SIE, ex-pesedistul și ex-dăncilianul Gabriel Vlase, a zis că nu doar că pe el nu-l deranjează să i se mai ia niște bani, dar chiar ar fi bine ca acești bani să se ducă la SRI, pentru că ei au mare nevoie, sînt în suferință, alea-alea.
Așa că bugetul SIE a scăzut, iar cel al SRI a crescut, într-o atmosferă de caldă și prietenoasă colaborare. Președintele Iohannis chiar a fost auzit murmurînd pe culoare că, iată, în sfîrșit, a reușit să instaureze pacea între cei doi copii ai lui atît de dragi. Copii, păpușari, chestie de nuanțe…
Doar că bucuria sa și a lui Eduard Hellvig va fi de scurtă durată. Generozitatea SIE vine la pachet cu o condiție sine qua non. Conform legii, SIE are voie să înființeze firme sub acoperire pentru a-și finanța activitatea. Și, deși activitatea sa ar trebui să se desfășoare numai în afara granițelor, firmele sub acoperire acționează mai mult pe teritoriul național. Și, deseori, le cam deranjează că SRI își bagă coada. Așa că, pentru cîteva sute de milioane de lei care trec dintr-o parte în alta, SIE așteaptă acum neamestec în treburile interne, în traseele de corupție și în multe alte lucruri care asigură atît bunăstarea Serviciului, cît și a multora dintre generalii săi. Cam asta înseamnă să gîndești strategic: nu contează că renunți la cîteva zeci de milioane de euro cînd pe umeri și pe epoleți pletele și miliardele-ți curg rîu.
2.719 vizualizări






