Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Din carnetul trădătorului

Zoom Din carnetul trădătorului

Una din iudele invocate de Coldea, un trădător al cărui destin “va sfîrși tragic”, a povestit altui trădător cele de mai jos. Trădătorul acesta din urmă a spus mai departe, iar acoperitul care a ascultat ne-a relatat nouă.

Se făcea că e aprilie 2016. Era în pronunțare sentința în dosarul Referendumul și, așa cum a dezvăluit Ponta la televizor zilele trecute, Coldea și Maior îl linișteau pe Dragnea că acest dosar nedrept va primi o decizie inofensivă. Contribuția Laurei Codruța Kövesi se pierduse pe drum, adică, după ce Dragnea fusese trimis în judecată, Coldea n-o mai chema la explicații, iar ea nu mai era nevoită să dea vina pe Papici. Acum, Coldea lucra, cică, direct cu Livia Stanciu, șefa ÎCCJ și a completului de judecată. Lucrurile erau sub control, le spunea Coldea celor doi parteneri de tenis, Dragnea și Ponta. Nimic nu prevestea condamnarea.

Dar, într-o bună zi, Dragnea a fost luat pe sus de evenimente. Antenei 3 i se confiscase sediul în urma sentinței cu executare a lui Voiculescu, iar ANAF îi somase pe alde Gâdea să evacueze spațiile în care activau televiziunile. Dragnea a fost invitat la Antena 3 și, împreună cu Tăriceanu, a participat la show-ul de victimizare. Numai că exaltarea a crescut și Dragnea s-a inflamat dincolo de prudență. Purtat de val, a spus că DNA face și drege și că nu-i posibil așa ceva, iar dacă Gâdea e alungat din sediu, el, unul, va trece la acțiune.

Ei, bine, după faza asta, cică doamna Kövesi l-a sunat pe Coldea turbată și, cu vocabularul unui tractorist băut, l-a anunțat că Dragnea e mort și îngropat în dosarul Referendumul. Coldea l-a sunat pe trădător și i-a relatat scandalul, adăugînd că Laura și Livia sînt prietene la cataramă și colege de parteneriat, și că, mai mult ca sigur, șefa DNA i s-a plîns șefei ÎCCJ că Dragnea nu respectă condițiile achitării.

Urmarea s-a văzut, Dragnea a luat cei doi ani cu suspendare, iar noi repovestim aceste fapte bizuindu-ne pe jurămintele unui trădător. Dar, așa cum se poate vedea în ultima vreme, trădătorii sînt singurii care mai spun adevărul.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Coperta Catavencii 3 – 9 Octombrie 2018
Editoriale
  • Capra de șes din Teleorman

    16 octombrie 2018

    Încercați să duceți o capră de tăiat lemne la Bruxelles și veți avea surpriza, la întoarcere, c-o să-i apară cornițe și că-n loc de rumeguș o să producă lapte praf. […]

  • De-a proștii și vardiștii

    16 octombrie 2018

    Pe drumul ce unește marea victorie din 2016 cu declinul politic de acum, PSD a pierdut poporul român, pe care-l avea pe jumătate îndesat în buzunar. L-a ținut acolo aproape […]

  • Centenarul s-a terminat, începe campania

    16 octombrie 2018

    Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, investise enorm din punct de vedere emoțional în centenar. I-a plăcut ideea, s-a atașat de ea și părea că în anul 100 al […]

  • Dumnezeu nu bate cu BOR-ul

    9 octombrie 2018

    În cele două zile de referendum, Dumnezeu s-a mai îmbunat. N-a mai vărsat foc și pucioasă asupra sodomiților și gomoristelor, ci și-a nuanțat părerile din Vechiul Testament, punîndu-le în acord […]

  • Adio PSD, adio PNL

    9 octombrie 2018

    Prezența la referendum ne-a edificat măcar într-un anume sens. E drept, să dai 163 de milioane de lei pentru atâta lucru e cam mult și părem cam fraieri, dar să […]

Cele mai citite