Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

DINU ADAM: „Pentru o lume sănătoasă, citiți măcar o carte pe săptămînă – n-o să orbiți!“

Zoom DINU ADAM: „Pentru o lume sănătoasă, citiți măcar o carte pe săptămînă – n-o să orbiți!“

Poet dotat și cu o sănătoasă judecată critică, Dinu Adam are darul tot mai rar pe la noi de a vedea și pădurea, și copacii. Detestă polemicile cu spume și impostura agresivă care umblă după prozeliți.  Optimist din fire, Dinu Adam are gîndirea scepticului, ceea ce-l ajută să nu-și facă false speranțe și să se bucure de sănătatea caprei vecinului

Cristian Teodorescu: Unde sînt, domnule, cititorii de poezie, că poeți avem cîteva mii?

Dinu Adam: E vina lui Vasile Alecsandri că, atunci cînd a comis gafa cu „românul e născut poet“, nu s-a gîndit că o să-l ia careva în serios; eu chiar mă mir că sînt doar așa de puțini. Cu cititorii este însă altă poveste, căci cine știe să citească poate citi orice, chiar și poezie. Doar că știutorii de carte sînt cei ce se împuținează tot mai mult. Și nu cred că-i o problemă doar la noi, că nici prin alte părți nu prea am văzut lupte de stradă între galeria de cititori ai lui Rilke cu ai lui Trakl, de pildă. Deosebirea este că pe-acolo există un cadru instituțional, la care participă mai toți actorii de pe scena culturală (nu doar editorii ori asociațiile de creatori, ci și instituțiile statului, mass-media, bibliotecile publice, instituțiile de învățămînt), ce asigură promovarea și difuzarea cărților și publicațiilor, inclusiv a celor de poezie. Or, la noi, criza literaturii neaoșe îngrijorează pe toată lumea, dar nu preocupă pe nimeni. Eu sînt un atent consumator de publicitate media și uite că, sub generosul generic „Informație de interes public“, în loc de „Pentru o viață sănătoasă, consumați doi litri de apă pe zi“, n-am avut încă prilejul să văd vreun îndemn de genul „Pentru o lume sănătoasă, citiți măcar o carte pe săptămînă – n-o să orbiți!“.

C.T.: Te întreb ca ardeleanul cînd a văzut girafa, cum se poate ca un om sensibil, poet al peliculei, ca Mihalkov să-i cînte în strună lui Putin?

D.A.: Sincer să fiu, alinierea lui Nikita Mihalkov în galeria de microbiști ai lui Putin mă întristează, pentru că, astfel, se coboară pe sine la nivelul unei Șoșoace, sensibilă poetă răcnitoare de prin Parlamentul românesc, sau al unui Simion, creator și el de zguduitoare filmulețe cu telefonul mobil, de largă circulație pe YouTube. Însă nu mă miră: histrionismul lui Mihalkov nu este de dată recentă – amintește-ți că a făcut Bărbierul din Siberia doar ca să poată juca și el, măcar o dată în viață, rolul țarului. Așadar, n-ar fi o surpriză dacă, după modelul lui Zelenski, următorul său film îi va prilejui ocazia de-a se pune în rolul lui Putin, că nu se știe niciodată ce-i rezervă viitorul.

C.T.: De ce nu zice nimic Uniunea Scriitorilor despre războiul lui Putin din Ucraina – se ia după Varujan Vosganian care e convins că Rusia nu poate fi învinsă?

D.A.: Uniunea Scriitorilor tace mîlc cu privire la războiul din Ucraina, pentru că, în general, nu zice nimic despre nimic. Și, mai ales, pentru că – deși, grosso modo, este un ONG ca oricare altul, adică o componentă a societății civile – Uniunea Scriitorilor a devenit o organizație clientelară a statului român, căreia guvernele îi tolerează neînscrierea în legalitate, fără s-o scoată la tablă, necum s-o mai și asculte; iar ea se simte foarte bine așa. De altfel, capii Uniunii au alte războaie de purtat, tot foarte costisitoare (toute proportion gardée!), cu niște membri deja excluși – eu chiar aștept momentul cînd USR va cere ajutor internațional, poate chiar din Rusia, ca de la agresor la agresor. În fine, convingerile lui Varujan Vosganian sînt neconvingătoare (sic!), pentru că se referă la o realitate răsturnată: Rusia nu are nevoie să nu fie învinsă, ci să învingă – or tocmai asta a dovedit că nu-i în stare să facă. Căci aici nu mai e vorba de-al doilea război mondial, cînd i-au atacat hitleriștii și aliații lor, dar au ajuns cu ei de gît pînă la Berlin, ci, mai degrabă, despre Vietnam ori Afganistan, de unde agresorii s-au întors cu coada între picioare.

C.T.: Dacă cineva nu crede în Dumnezeu, precum C.T. Popescu, de ce se mai leagă de morala lui Iisus Hristos și-l judecă în Săptămîna Mare pentru zicerea Lui cu ridicarea pietrei?

D.A.: Decît să mă întrebi despre CTP, mai bine m-ai fi întrebat despre RCA – că tot n-am mașină, dar de pe Facebook poți învăța o grămadă de lucruri de care n-ai nevoie. CTP, în calitate de scriitor și jurnalist SF (sau invers), este el însuși un harnic dătător de pilde abisale și greu de înțeles pentru muritorii din zilele noastre. De altfel, recent, cu prilejul lansării uneia din cărțile sale la Oradea, distinsul cronicar chiar a mărturisit, cam cum Iisus pe cruce, c-a ajuns la concluzia, după 30 de ani de gazetărie, că scrie de pomană; un fel de „iartă-i, Doamne, că n-au înțeles nimic din ce scriu eu“. Pe de altă parte, nu prea știu din ce ediție a Evangheliilor se documentează CTP, dar aud că i-a îndemnat pe dreptcredincioși ca-n noaptea de Paști să nu mănînce miel și cozonac, ci ceea ce mînca și Mîntuitorul, adică smochine, fistic și măsline. Din puținul pe care-l știu eu, în noaptea de Paști se prăznuiește învierea lui Iisus, nicidecum Cina cea de Taină; iar Învierea se zice c-ar fi pentru iertarea păcatelor, nu pentru promovarea roveganismului creștin ortodox. Din perspectivă dogmatică, am alte multe obiecții față de Evangelia apocrifă a lui CTP, dar, întrucît nu-s prea dus la biserică, le las în seama teologilor pofesioniști și voluntari de pe Facebook.

C.T.: Cu ce obraz dă lecții de morală creștină un turnător cum e Mache Tomitanul?

D.A.: Ca orice creștin, cu obrazul celălalt. Și, ca să-i parafrazez o recentă spusă, eu nu-l judec, dar îi compătimesc pe credincioșii ce-i urmăresc cu gura căscată povețele burdușite cu înțeleaptă ipocrizie. Ca și CTP, înaltul prelat urmează o morală creștină sui generis, la care eu n-am acces, mai ales cînd vine vorba despre subiecte atît de tehnice precum caracterul (simbolic ori tehnologic) al luminii sfînte de la Ierusalim ori data Învierii. Nu de alta, dar Răstignirea, implicit și Învierea, după mai toți autorii, s-au produs taman de Paștile evreilor, adică ăla de care se feresc ortodocșii ca Ucigă-l toaca de tămîie. Oricum, înțeleg că purtătorul de sfînt cuvînt al BOR i-a tras un perdaf „in rem“ (adică fără să-l numească), care, ca de obicei, n-o să-i folosească la nimic.

C.T.: Președintele Iohannis, altminteri nelipsit de la slujba de duminică de la Sibiu, și-o fi dînd seama că păcătuiește prin trufie închiriind avionul acela de lux pentru călătoriile în străinătate?

D.A.: Ca și-n cazul precedentei călătorii din Japonia, nu cred că este vorba despre trufia președintelui, ci de ambiția staff-ului prezidențial de-a călători cu un avion din ăsta, cum se văd doar prin filmele publicitare ale companiilor din Emirate. În primul rînd pentru că nu-l văd pe mult stimatul căutînd pe Internet oferte pentru închiriat aeronave de cursă lungă. Ceea ce-a fost, însă, cu adevărat arogant a fost escala de la Sibiu, menită s-o îmbarce pe prima tovarășă a Republicii (tovarășă de idei, de bună seamă!) – nu știu dacă experiența s-a repetat și acum, eventual ca să se poată institui un sănătos obicei strămoșesc. Mi se pare însă tot mai evident că, apropiindu-se sfîrșitul ultimului mandat, domnul președinte își lărgește tot mai mult aria de acoperire (o fi exemplul lui Macron, care s-a dus în China, cînd Franța arde în urma lui?!), în fățiș dezinteres față de țările megieșe – Polonia, Bulgaria, Ungaria – ce-s la fel de îngrijorate ca și noi de războiul din vecinătate, însă pare-se că-s prea aproape pentru închirierea unui astfel de avion. Prevăd că pe agenda vizitelor imediat următoare vor figura întîlniri cu președintele (sic!) Groenlandei și cu președintele (sic! sic!!) Noii Zeelande, ca să facă un număr confortabil de kilometri parcurși pe mapamond, așa încît, la următoarele alegeri de la Uniunea Scriitorilor, să-i facă față cu succes lui Nicolae Manolescu, că acolo nu-s limitate mandatele. În fond, este și dînsul scriitor, iar romanul de aventuri Pas cu pas pare a căpăta astfel un caracter premonitoriu.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint