Trebuie să eliminăm sporurile, ne spune domnul Anastasiu, vicepremierul responsabil de reforma administrativă. Iar ca să fie reforma completă, o să le înlocuim cu bonusuri de performanță, că așa își dorește domnul care ne spunea să ne vedem de treabă cu declarațiile de avere, că nu e treaba oilor câți bani au lupii plătiți de la stat.
Pare că Anastasiu se ocupă cu logistica unei noi întâlniri între hoți și proști, căci în lipsa transparenței totale nu prea poți vorbi de bonusuri de performanță. E absurd, de la unul care ar vrea să țină la secret până și declarațiile de avere, să te aștepți să facă publice toate contractele din sistemul public ori companiile de stat. Or, fără așa o transparență, au să-și pună toți niște clauze de are să reiasă, din acte, că avem cel mai performant sistem din lume și, evident, merită să plătim acele bonusuri de performanță. Ai venit măcar o dată pe lună la birou? Performanță! A făcut compania profit, companie care deține monopol și evident că face profit? Performanță. O să avem cei mai mulți angajați care lucrează fără vreun spor și, cu toate astea, se va fi dovedit că-s cei mai performanți din lume.
60.399 de vizualizări







Ai muncit, ai salvat bani publici?
Ai salvat bunuri publice de la executare silita?
Nicio problema! E premiat seful tau !
Va avea bunus de performanta , in loc de vechiul spor pentru lucrari…deosebite !
Ai platit, in 40 de ani de munca, sute de milioane de lei la CASS si nu le ai folosit?
Nicio problema ! Vei plati analize, investigatii la pensie !
Domnu’ Bolojan zice ca da prea mult bani pe analize , investigatii, si spitalizare !
Tot ei se plang….Unde sunt banii?
Intrebarea unui contribuabil: Cat de ccompatibil este functia domnului Anastasiu cu afacerile domniei sale ?
Aveți mare dreptate! Se plânge și a făcut marea descoperire ca se cheltuie prea mult cu medicamente și RMN, CT! Dacă vrei, cum spuneți Dv, după 40 de ani de munca, sa faci un RMN (fiindcă trebuie, nu ca sa-i cheltui dumnealui banii de la buget), ai ajuns prea tarziu…, s-a terminat suma alocata pe luna în curs…, vino peste 3 luni (când nu mai este cazul…). Știe dansul ca lipsesc medicamente vitale pentru unii oameni? Medicamente pe care trebuie sa le aducă bolnavii din străinătate. Cat le vor mai putea aduce!
o mica „paranteza”: cu toata austeritatea asta ,pe termen lung 10-20 ani Romania ca stat/tara ,tot trebuie sa se imprumute de la banci straine doar ca sa functioneze si sa mentina nivelul de trai actual! Deci ‘surpriza surpriza”/soc „dragilor”: indiferent de ce face actualul sau viitorul/ii premier/i ,datoria externa a Romaniei va creste. Taxele se vor dubla/tripla, la fel cu tot ce-i trebuie unui om sa traiasca!
Inca ma intreb :’la ce dreaqu mai muncesc unii in Romania?!” Si un contract munca de Germania e mai „interesant”…
Se lauda ăștia acum cu masurile lor dar uita sa ne spună ca tot ei au fost la guvernare în anii în care aceste datorii s-au făcut.
N-ar fi o problemă,ne sacrificăm dar oare o să de-a rezultate cu oameni cu dublă măsură m-ai vedem luminița de la capătul tunelului cu așa profesioniști
Tu ai probleme mari cu gramatica, nu ai cum sa ai pareri despre economie.
Vreau și eu bonus de performanta repar in fiecare zi tot ce îmi apare în cale de ce să fiu platit cu salariu fix vreau bonus că pun mana pe geantă cu scule că plec de acasă trag palestinieni in mine cu kalesnikov din cer cad bombe vreau vreau vreau daca nu trec la alt partid.
De ce acest Anastasiu nu-și bagă gheara in gât?
Afara cu bugetarii nesimțiți!
Viceprim ministru, la masa cu unul dintre cei mai importanți INTERLOPI romîni.- Nicu Gheară.
Acesta este viitorul acestei țări…..
Personal îl apreciez pe domnul Bolojan și cred că este un om bine intenționat la fel și domnul președinte Dan,ce nu pot înțelege este cum cei doi îl apreciază pe acest penibil Atanasiu,mi se pare un om infantil,spunea că trebuie plătiți banii pentru cei 3 hoți de la CCR că au avut „prins”in contract,la fel cei din instituțiile statului care și-au dublat,triplat salariile,dar Atanasiule -tampit,și noi pensionarii am avut „prins”in lege indexarea,dar la noi nu de poate, numai la hoți merge
Cred că bunele intenții ale lui Bolojan și N.Dan vor fi compromise de acest șmecheraș Atanasiu.
Cine stabilește bonusrile? Sefu ? Sefu numit politic? Cine nu va fii in linia partidului nu vede banu. Deci ne ducem in zona arbitrariului.
Numai de hoți și nesimțire este vorba. Sigur Anastasiu are scopul lui. Nicușor și Bolojan au ochi și urechi să vadă și să audă. Dacă rămân chiorî și surzi, poporul pentru care aceștia au rămas ultima speranță vor vota la următoarele alegeri aur pur fără PSD și fără pnl.
Foarte multe comentarii sunt realiste și la obiect. Cu tot respectul, onoarea și demnitatea pe care le avem de la Dumnezeu și domnii de la putere le iau în derizoriu, întreb și eu retoric.. De ce oare de 35 de ani președinții, parlamentarii și senatorii României jură credință țării și poporului român iar ei fac tot posibilul să dea legi care să ne sărăcească și să ne îngroape definitiv iar în schimb pe străini îi idolatrizează ca pe niște icoane? De ce oare jură strâmb ? Arginții lui IUDA sunt mai importanți decât onoarea și demnitatea lui Dumnezeu, oare ??? Nu-i văd bine în viitorul apropiat.
Foarte bine punctat în articol. Apar bonusurile!!
La romani oricum faci nu va fi bine.Daca nu sunt bune tăierile și creșterile de impozite atunci poate este mai bine ca statul sa mai scoată la vânzare ce mai are de vandut sa facă rost de bani ,din păcate nici aceasta nu va fi o soluție….,se v-or trezi alți ca nu este bine nici asa ca ne vindem tara.Sigur este un lucru:VREM SA MUNCIM CA IN ROMANIA SI SA CASTIGAM CAT CEI DIN OCCIDENT….acesta este romanul…
Domnilor din conducerea tarii dacă avem președinte avem premier avem guvern la ce ne trebuie CCR eu asta nu înțeleg!
Din când în când poporul votează „greșit”. În loc să iasă cine trebuie iese ce crede Poporul. Ei bine, așa ceva trebuie corectat. Pentru asta, avem CCR! Dacă nu exista, trebuia inventat…dar nu a fost nevoie. CCR exista, era alcătuit din ce trebuia să fie și își cunoștea f. bine Misiunea. Clar?
De pensiile si salariile nesimțite nu se atinge nimeni.De fapt pensiile procurorilor sunt plati pentru ca au ținut de 6
Mai destepule care ai scris asta =”Sigur este un lucru:VREM SA MUNCIM CA IN ROMANIA SI SA CASTIGAM CAT CEI DIN OCCIDENT….acesta este romanul…”. Unde si ce lucrezi tu in Romania? Sa vedem de ce consideri ca romanul este asa! Suntem in UE sau nu? Un ex simplu, un lucrator kaufland din ro munceste mai putin decat unul din jermanica,asta e logica ta de ce avem salariile mai mici?! De fapt stai,acum am inteles,tu esti bugetar ofticat si cum habar ai de ce este munca te ai trezit din somn sa ti dai parerea! Hai pa.
Ce mai asteptam? Se vede ca iar am ales aceleasi javre! Cand o sa intelegem ca pana nu iesim si dam.cu ei de pamant nu se va schimba nimic in bine vom retrograda continuu pana.la.stadiul de palmasi!!Atarnam ca bradutu’ la.oglinda si astia ne cred retardati complet!
Domnilor bugetari dacă nu va convine, poftiți în privat, unde nu avem nici un spor, unde după 30 ani de muncă avem un salariu de 3500 lei.
De ce nu ați ieșit până acum în stradă să spuneți că din cauza voastră se duce țara de râpă, că șefii voștri i-au salarii nesimțite, la fel și voi ? A fost bine când ați primit sporuri inventate, prime de vacanță, al 12,13-lea salariu .
Să vedem dacă cei din privat fac grevă, de unde o să vă luați salarii.