La vreun an după revoluție, la vila scriitorilor de la Neptun se dezbătea pe verandă situația literar-politică. Era spre seară. Copiii scriitorilor se jucau prin jur. Printre scriitori, un doctor de vreo 60 de ani și nevasta lui, de cel mult 30. Dezbaterea se încinsese, alimentată și de sticlele consumate.
La un moment dat, nu mai iese unul dintre copii la numărătoare. Amînăm finalizarea dezbaterii și începem o expediție îngrijorată, că se însera. Copilul avea vreo cinci ani. Strigăte, întrebări la „Cireșica”, se aprind luminile pe faleză, dar băiatul – nicăieri. După vreo oră îl găsește un poet pe plajă. Unii se îndepărtaseră mult în căutarea lui. Pînă să se reconstituie grupul pe verandă, a venit ora cinei și ne-am răspîndit pe la mesele din restaurant. Apoi cîțiva ne-am întors pe verandă, la dezbatere. Pe la 11 noaptea apare și doctorul, cam descumpănit. Nu-și găsea nevasta. O căutase și-n cameră, și la „Cireșica”, și nici nu știa să înoate, a enumerat doctorul, înainte de a porni de unul singur pe faleză. Își luase lanterna. Dimineață, la micul dejun, doctorul era singur, cam încercănat. Fusese o alarmă falsă. Pe la prînz a apărut pe plajă soția lui, singură. Și ea era încercănată, dar la un singur ochi.
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
Genial : „Și ea era încercănată, dar la un singur ochi”,hahahahahahaaha !!!!!!!!!!!