Un bărbat din Illinois a jefuit o bancă la trei zile după ce instanța îl declarase nevinovat de… jefuirea altei bănci. Vă dați seama care este singura concluzie rațională, nu? Prima instanță a cobit.
Un indian a fost arestat după ce a încercat să dea un examen în locul prietenei lui, deghizat în femeie. Acum, bărbatul plănuiește probabil să dea în judecată statul pentru discriminare rasială, pentru că anchetatorii n-au aplicat și în cazul lui stereotipul „Toți asiaticii arată la fel“ și asta sigur au făcut-o pentru că e Indian.
O femeie a rămas blocată 15 ore într-o telegondolă suspendată la înălțime deasupra unei pîrtii de schi. Operatorul telegondolei regretă acum că taxează per călătorie și nu la minut, uite-așa a pierdut o mică avere.
Se deschide primul magazin de băuturi alcoolice din Arabia Saudită. Oficial, el va fi deschis doar pentru diplomații străini nemusulmani, care în mod clar nu vor revinde alcoolul după aia dreptcredincioșilor căzuți în păcatul uscăciunii.
Țigările electronice vor fi interzise în Marea Britanie. Urmează discuții aprinse despre soarta scrumierelor electronice și a brichetelor electronice.
Rusia va confisca banii şi bunurile celor care „discreditează“ armata lui Puțîn. În mod cu totul întîmplător, în limba rusă „a discredita“ e sinonim cu „a spune adevărul“.
Două activiste ecologiste au aruncat cu supă în geamul care-o protejează pe Mona Lisa de diverși idioți în căutare de celebritate. Se pare că activistele vor fi condamnate să moară de rușine, pentru că autoritățile intenționează să declare public că supa era nesărată și avea prea puțin pătrunjel.