Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Djokovic și sfârșitul Internetului

Zoom Djokovic și sfârșitul Internetului

Orice părere ai avea despre Djokovic, există cel puțin câteva mii de oameni care au exprimat-o deja, cu aceleași cuvinte. Nu contează cât de originală crezi că este. Probabil că are deja un nume tabăra celor care aderă la ea, ca un curent social, ca o adevărată doctrină politică.

E destul să-ncepi să spui ce părere ai despre speța Djokovic, interlocutorul știe deja ce urmează să spui și-n ce sertar e cazul să te plaseze. E greu să mai porți o dezbatere acum. De fapt, poți, dar pe subiecte pitite, obscure, despre care nu s-a spus chiar totul pe un milion de voci.

Sau mai există o soluție. Un coleg de liceu avea o idee inovatoare pentru olimpiada de istorie: o probă de eseu tip grilă. Adică, pe o temă dată, elevii aveau la dispoziție cinci eseuri ample și (aparent) bine argumentate, dintre care-l alegeau pe cel corect. Cine alegea eseul cel mai bun câștiga primul loc. La fel am putea să ne dăm cu părerea și acum, pe diverse subiecte fierbinți ale zilei. Să nu mai fie nevoie să scriem noi pasaje argumentative despre speța Djokovic, în care să explicăm de ce tenismanul este sau nu victima unui abuz. Pur și simplu, spunem care-i editorialul cu care suntem de acord și gata, discuția s-a încheiat, trecem la teme mai puțin controversate.

Pentru că discuția despre Djokovic nici măcar nu e despre argumente. Cei mai înfocați participanți la dezbatere nu vor să scoată în evidență, prin speța asta, felul în care funcționează regulile, societatea, excepțiile. Pledoaria lor e mai degrabă o anexă a părerii despre vaccin. Indiferent dacă-i iau apărarea lui Djokovic sau îl condamnă, scopul e mai degrabă să îngroașe una dintre tabere în acest joc mondial care este vaccinarea.

Există, însă, și o parte bună. Poate că de-aici să se tragă sfârșitul Facebook-ului. Dacă la început fiecare om a căpătat o voce în spațiul public, acum și-a dat seama că mesajul lui e identic cu un milion de alte mesaje. Prin urmare, nu e mare lucru. Nu se pierde nimic dacă taci din gură și nu comentezi subiectul fierbinte al zilei. Dimpotrivă.

3.275 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Este un jucător foarte bun, și atât.
    Dar, este lipsit de bun simt, educație, empatie, respect. Este arogant, figurant prost crescut, mincinos și pot spune nemernic prin tot ceea ce a făcut. În loc sa fie un exemplu de urmat, este un prost exemplu de comportament. A dovedi ca nu îl duce capul nu poate gândi, și mai grav, nici cei din jurul lui nu pot gândi sa îl sfătuiască. Cu atât mai mul părinții care l au încurajat ca niște cocalari. Cred ca e sfârșitul carierei. O fi bun, dar e prost făcut grămadă, nu a învățat nimic. Își merita soarta.

  2. #2

    Dar aveti si voi aici un forum….Mie abia acum mi-a devenit simpatic Djokovic.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta