Şi Poe, şi Defoe ar fi fost mulţumiţi de romanul lui Martel. Povestea unui naufragiu, cu doi într-o barcă, în Oceanul Pacific*. Pi, un indian de 16 ani, practicant cu aceeaşi fervoare a trei religii, vegetarian, şi un tigru bengalez pe care-l cheamă, din greşeală, Richard Parker. Cei doi împart barca după naufragiul subit al vaporului japonez cu care călătoreau. Pi, care şi-a zis singur astfel, ca să scape de o poreclă usturătoare, Pipilică, îşi pierde în naufragiu părinţii şi fratele şi se trezeşte într-o barcă de salvare în care mai apar, la început, o zebră, o hienă şi o maimuţă.
Hiena consumă o parte din zebră şi omoară maimuţa, apoi e devorată de Richard Parker. Tigrul stătuse pitit pînă atunci sub prelata bărcii. Ce căuta menajeria asta pe vapor? Tatăl lui Pi se hotărîse să plece din India în Canada cu o parte dintre locatarii grădinii lui zoologice, cei pe care nu reuşise să-i vîndă. Pi se pricepe la animale. Ştie că tigrul nu-şi va face scrupule să-l mănînce şi pe el. Aşa că se apucă de pescuit. Şi pentru el, dar mai ales pentru Richard Parker. Şi dacă tot a scăpat de la moarte, renunţă de nevoie la vegetarianism şi la nonviolenţă. Prinde şi omoară peşti şi broaste ţestoase cărora le bea sîngele. Cum-necum, izbuteşte Pi să dreseze tigrul, în barca unde au convieţuit 227 de zile, bătînd toate recordurile pierduţilor pe mare. Dacă la început indianul nu ştia cum să scape de tigru din barcă, treptat îşi dă seama că Richard Parker îl ajută să supravieţuiască. Să nu vă închipuiţi însă că povestea o ia pe urmele Cărţilor Junglei şi că tigrul dezvoltă duioşii faţă de tovarăşul său de călătorie care îl hrăneşte şi îl ţine la distanţă cu un fluier. Cei doi se pîndesc tot timpul, iar istoria călătoriei lor e un amestec extraordinar de cruzime, umor, sălbăticie şi nebunie care face din romanul lui Martel o expediţie de neuitat în viaţa şi psihologia animalelor: hiene, maimuţe, tigri sau oameni.
* Yann Martel, Viaţa lui Pi, trad. Andreea Popescu, Ed. Polirom, 2012.
